1. [DEX '09] ONĂNĂIT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Reg.) Fonf. – V. onănăi.
2. [MDA2] onănăit, ~ă a [At: STANCU, D. 427 / Pl: ~iți, ~e / E: onănăi] (Reg) Care vorbește pe nas Si: fonf.
3. [DLRLC] ONĂNĂIT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Regional) Fonf. (Substantivat) Mama se gîndește să-l însoare pe frate-meu Ion cu o fată din vecini... cu onănăita. STANCU, D. 427.
4. [DEX '09] ONĂNĂI, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.
5. [MDA2] onănăi vi [At: CV 1951 nr 11, 37 / Pzi: onănăi / E: fo] (Reg) A fonfăi.
6. [DOOM 3] onănăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onănăi, 3 onănăie, imperf. 1 onănăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să onănăi, 3 să onănăie
7. [DOOM 2] !onănăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onănăi, 3 onănăie, imperf. 3 sg. onănăia; conj. prez. 3 să onănăie
8. [DLR - tomul X] ONĂNĂIT, -Ă adj. (Regional) Care vorbește pe nas, fonf. ◊ (Substantivat) De ani de zile mama se gîndește să-l însoare pe frate-meu Ion cu o fată din vecini care are pămînt..., cu onănăita. STANCU, D. 427. – pl.: onănăiți, -te. – v. onănăi.
9. [DLR - tomul X] ONĂNĂI vb. IV. intranz. (Regional) A fonfăi, a fîrnîi. Nu e bun de cîntat, onănăie! cv 1951, nr. 11, 37. Fata lor... onănăie pe nas cînd vorbește. STANCU, D. 29. – prez. ind. : onănăi. – Formație onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL