1. [DEX '09] OMOGENITATE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitate s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen.
2. [MDA2] omogenitate sfs [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 406/29 / V: (iuz) ~neitate (înv) ~ojeneitate, homogenei~, omoghe~ / E: cf fr homogénéité, lat homogeneitas] 1 Structură unitară. 2 Însușire a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. 3 Proprietate a unei formule fizice de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi.
3. [DLRLC] OMOGENITATE s. f. v. omogeneitate.
4. [DN] OMOGENITATE s.f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ (Mat.) Însușire a unei funcții de a fi omogenă. ♦ Însușire a unei formule, a unei relații etc. de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. [Var. omogeneitate s.f. / cf. fr. homogénéité].
5. [MDN '00] OMOGENITATE s. f. însușirea de a fi omogen. ◊ însușire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ◊ (mat.) însușire a unei funcții de a fi omogenă. ◊ însușire a unei formule, relații de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. (< fr. homogénéité, lat. homogenitas)
6. [Scriban] *omogenitáte f. (d. omogen; mlat. homogenéitas, -átis; fr. homogénéité, it. omogeneitá). Calitatea de a fi omogen.
7. [DEX '09] OMOGENEITATE s. f. v. omogenitate.
8. [MDA2] omogeneitate sf vz omogenitate
9. [MDA2] omoghenitate sf vz omogenitate
10. [MDA2] omojeneitate sf vz omogenitate
11. [CADE] *OMOGENEITATE sf. Calitatea lucrurilor omogene [fr.].
12. [DLRLC] OMOGENEITATE, omogeneități, s. f. însușirea de a fi omogen; proprietatea unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. Proprietatea unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. – Variantă: omogenitate s. f.
13. [DN] OMOGENEITATE s.f. v. omogenitate.
14. [Șăineanu, ed. VI] omogeneitate f. calitatea lucrurilor omogene.
15. [DOOM 3] omogenitate s. f., g.-d. art. omogenității
16. [DOOM 2] omogenitate s. f., g.-d. art. omogenității
17. [IVO-III] omogeneitate, -tăți.
18. [DLR - tomul X] OMOGENITATE s. f. Însușirea de a fi omogen. cf. negulici. Neobicinuința pe atuncea a crăiilor de a amesteca neamurile și a constitua omojeneitatea țărilor... întăresc dialectul. Russo, s. 71, cf. barasch, b. 39, ȘĂineanu, barcianu, alexi , w. Nemulțumirea... nu crește proporțional cu distanța și eterogeneitatea, ci cu apropierea și omogeneitatea. lovinescu, c. v, 79, cf. pușcariu, l. r. i, 364, scriban, d. Societățile acestea sînt de o perfectă omogeneitate, iar nimeni nu e mai total socializat ca primitivul. ralea, s. t. III, 106. Omogeneitatea morfologică de o parte și de alta a fluviului izbește pe cercetător. probl. geogr. I, 118. Echipa... dovedește totodată o omogenitate perfectă. scînteia, 1960, nr. 4 848. ♦ Însușire a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. Cf. dt, dm ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. Gradul unui polinom omogen poartă numele de grad de omogeneitate. culianu, a. 6, cf. dt, dm. – Și: omogeneitate, (învechit, după fr.) omojeneitate, (învechit) homogeneitate (marin, pr. I, XII/14), omoghenitate (episcupescu, practica, 406/29) s. f. – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL