1. [DEX '09] OFIȚER, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.
2. [MDA2] ofițer sm [At: FN 91 / V: (îvp) ~țir, (înv) ~iu, ~ear, ~icer, ~icier, ~țier, ~iciar, ~ițiiar / Pl: ~i / E: pn oficer, rs офицер, fr officier, ger Offizier] 1 Comandant al unui grup de ostași. 2 Grad militar de la sublocotenent până la general. 3 Persoană care are acest grad. 4 (Îs) ~ de serviciu Ofițer (2) numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executării îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară. 5 (Pex) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. 6 Personaj, la vicleim sau la capră, îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor (1). 7 (Asr) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. 8 (Asr) Persoană având acest titlu. 9 (Îs) ~ul stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 10 (Iuz) Grad mai mare decât cel de cavaler, conferit prin anumite decorații. 11 (Iuz) Persoană care a primit acest grad. 12 (Pop) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).
3. [CADE] OFIȚER sm. 1 🎖️ Militar de un rang superior plotonierului, și anume: sub-locotenentul, locotenentul, căpitanul, numiți laolaltă „ofițeri subalterni”, maiorul, locotenentul-colonel și colonelul, numiți „ofițeri superiori”, generalul de brigadă și generalul de divizie, numiți „ofițeri superiori”; ~ de infanterie, de artilerie, de cavalerie, de Stat major, de administrație, de marină, etc.; „sub-ofițeri” sînt numiți în mod colectiv caporalii, sergenții, sergenții-majori sau plotonierii ¶ 2 ~ al stării civile 👉 CIVIL2 ¶ 3 🥇 Grad superior cavalerului, conferit de o decorațiune: ~ al Coroanei României, al Stelei, al Legiunii de onoare; Mare-~, grad de decorație superior comandorului (🖼 3419) [rus. oficerŭ < germ. Offizier].
4. [DLRLC] OFIȚER, ofițeri, s. m. 1. Rang în ierarhia militară, mergînd de la sublocotenent pînă la colonel inclusiv; persoană avînd în ierarhia militară unul dintre gradele de la sublocotenent la colonel (în Vorbirea obișnuită, de la sublocotenent la general). Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. F. 70. La 1828, am avut în gazdă un ofițer, de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. Ofițer de port. ▭ Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. ◊ Ofițer al stării civile delegat al sfatului popular (în trecut al primăriei) însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit de anumite decorații.
5. [MDN '00] OFIȚER s. m. grad militar de la sublocotenent până la general. (< pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier, germ. Offizier)
6. [Șăineanu, ed. VI] ofițer m. 1. militar care are o comandă: ofițeri superiori: maior, locotenent-colonel, colonel și general; 2. titlu de demnitari: ofițer al Coroanei României, al Stelei României; 3. varietate de crap, lung și subțire. [Rus. OFIȚERŬ = germ. OFFIZIER].
7. [Scriban] *ofițér m. (rus. oficer, germ. offizier, d. fr. officier, care e mlat. officiarius, d. lat. officium, funcțiune). Militar de un grad superior subofițeruluĭ: ofițeriĭ armateĭ se împart în: 1. inferiorĭ (sublocotenențĭ, locotenențĭ și căpitanĭ), 2. superiorĭ (maĭorĭ, locotenențĭ-colonelĭ și colonelĭ) și 3. generalĭ (generalĭ de brigadă, divizie, corp de armată, generalisim). Comandant de gardiștĭ: ofițer de poliție. Titlu de demnitarĭ, de posesorĭ aĭ unuĭ grad al uneĭ decorațiunĭ saŭ ordin: ofițer al Steleĭ Româniiĭ. Ofițer de justiție, magistrat.
8. [DEX '09] ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.[1]
9. [MDA2] ex-ofițer sm [At: CĂLINESCU, B. I. 377 / Pl: ~i / E: ex- + ofițer] Fost ofițer.
10. [MDA2] oficer sm vz ofițer
11. [MDA2] oficiar sm vz ofițer
12. [MDA2] oficicier sm vz ofițer
13. [MDA2] ofițear sm vz ofițer
14. [MDA2] ofițeriu sm vz ofițer
15. [MDA2] ofițier sm vz ofițer
16. [MDA2] ofițiiar sm vz ofițer
17. [MDA2] ofițir sm vz ofițer
18. [MDA2] ștab2 sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: ger Stab (hobel)] (Reg) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.
19. [MDA2] ștab1 [At: FUND. 48/24 / V: (înv) st~ / Pl: -uri sn, -i sm / E: ger Stab, rs штаб] 1 sn (înv; șîc -major) Stat-major. 2 sn (înv; șîc ~-general ori ~ul-oștirii sau ~ domnesc sau împărătesc) Comandament suprem al forțelor armate ale unei țări, al unei armate expediționare sau de ocupație. 3 sn (Înv; și îae) Sediul ștabului1 (2). 4 sn (Înv; și îae) Marele-stat-major. 5 sm (Înv; șîc ~-ofițer) Ofițer care facea parte dintr-un ștab1 (1). 6 sm (Înv; pex) Ofițer superior. 7 sm (Înv; îc) ~-doctor Medic militar superior. 8 sm (Fam; adesea irn) Persoană care face parte din conducerea unei instituții, a unei organizații etc.
20. [DEX '98] ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.
21. [DLRLC] ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., și (2) ștabi, s. m. 1. (Germanism învechit) Stat-major. Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofițerii care alcătuiesc statul-major; p. ext. grup de ofițeri superiori. Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245. Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29. 2. (Astăzi familiar) Șef, conducător.
22. [DCR2] femeie-ofițer s. f. Femeie care este ofițer (de armată, poliție, în navigație) ◊ „[Carmen] este prima femeie ofițer de port din Galați.” Sc. 3 X 82 p. 2 (din femeie + ofițer)
23. [DCR2] ofițer-pilot s. m. Pilot militar ◊ „Un purtător de cuvânt militar american a declarat că un prim bilanț al exploziilor arată că 21 de ofițeri-piloți americani [...] au fost uciși.” Sc. 17 VI 65 p. 4 (din ofițer + pilot)
24. [DOOM 3] ofițer s. m., pl. ofițeri
25. [DOOM 2] ofițer s. m., pl. ofițeri
26. [IVO-III] ofițer.
27. [DOOM 3] ștab-ofițer (înv.) s. n., pl. ștab-ofițeri
28. [DOOM 2] ștab-ofițer (înv.) s. m.[1], pl. ștab-ofițeri
29. [DER] ofițer (ofițeri), s. m. – Militar cu grad superior. Fr. officier, prin intermediul germ. Offizier și probabil al rus. oficer (Sanzewitsch 206; Tiktin). Apare pentru prima dată la Axinte Uricariul (înainte de 1766). – Der. ofițeresc, adj. (de ofițer); ofițerește, adv. (ca ofițerii); ofițerime, s. f. (corp ofițeresc); subofițer, s. m. grad superior sergentului și inferior sublocotenentului). Cf. oficiu.
30. [GTA] OFIȚER CU DIRIJAREA AVIAȚIEI ȘI INDICAREA OBIECTIVELOR ofițer de aviație trimis în dispozitivul de luptă al unităților mecanizate din primul eșalon, înzestrat cu mijloace de transmitere sol-aer, în scopul dirijării aviației de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite, indicându-le și ușurând descoperirea acestora. Observarea se face direct cu ajutorul indicatorului optic circular al stației de radiolocație, la dispoziția ofițerului, sau prin precedarea formației de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocație la obiectiv de ofițerul cu dirijarea pe baza indicațiilor din hărțile de lucru ale statelor majore ale unităților mecanizate.
31. [GTA] OFIȚER DE LEGĂTURĂ DE AVIAȚIE ofțer de aviație atașat unei unități mecanizate din primul eșalon, pentru menținerea cooperării dintre aviație și trupele de uscat pe timpul desfășurării acțiunilor, având următoarele sarcini: prezentarea posibilităților aviației de sprijin pentru nimicirea obiectivelor din fâșia de ofensivă/defensivă a unității; propunerea obiectivelor ce urmează a fi nimicite de aviație cu posibilitatea optimă, precum și timpul de intervenție sau de repetare a loviturilor; menținerea permanentă a legăturii cu eșalonul superior și unitățile de aviație de sprijin, pentru a asigura oportunitatea cererilor de resurse, fiind dotat cu aparat de radio emisie-recepție.
32. [Argou] ofițer, ofițeri s. m. (pub.) funcționar.
33. [DLR - tomul X] OFIȚER s. m. I. 1. Nume generic dat căpeteniilor unor grupuri, mai mari sau mai mici, de ostași; (sens curent) nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pînă la general; persoană avînd unul dintre aceste grade. În grabă să vor vedea în multe părți ofițieri a adaoge subt steagurile lor ostași noi. fn 91. Au și triimis cîte doao, trii sute de slujitori și cîte un ofițier cap. neculce, l. 385, cf. 140. Trimete un ofițeriu care poartă titlu de sol al său. ist. am. 71v/9. Au chiemat îndată pre ai săi ofițeri. critil, 108/3. Au rescumpărat... din robia turcilor și a tătarilor... mai mulți offițiari. șincai, hr. iii, 171/9. Trimițînd doi ofițiri ostași. maior, isT. 180/7. Să-i orînduiască... 3000 călăreți husari, cu ofițirii lor. dionisie, c. 169. Îl dă ofițearilor săi. beldiman, n. p. ii, 184/23. Mergi, ofițerii adună și zboară-napoi curînd. heliade, o. i, 457. Boierii erau slujbașii țării, adecă capii și ofițerii puterei armate. bălcescu, m. v. 10. De ce, striga ofițerului cu raportul, de ce ai îmbrăcat uniforma? russo, s. 29. Mă primi cu un zîmbet încîntător... văzînd negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer de Lănceri. negruzzi, s. i, 39. Zău că-mi vine și mie să nebunesc de ciuda ofițerului... Să mă ieie în trei parale... coșcoge isprăvniceasă! alecsandri, t. i, 208, cf. 198, ddrf, barcianu, alexi, w. Mulți ofițeri de marină și tineri cu obrazul ras și pudrat cu îngrijire! c, petrescu, Î. 1, 12. Pe puntea de comandă se plimba singur, tăcut, un ofițer tînăr. bart, s. m. 50. Tolstoi... ia parte la războiul din Orient și se distinge ca ofițer la Sevastopol. sadoveanu, e. 229. Au fost întîmpinați de un ofițer turc călare.- camil petrescu, o. iii, 256. Domnule ofițir, ...nu spune soldaților cine-i fata asta. camilar, nM, 105. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. sevastos, c. 281. Ofițirii merg cîntînd, Cătanile merg plîngînd. hodoș, p. p. 226. Colo-n Plevn-a triia casă Ofițirii stau la masă. alexici, l. p. 127, cf. alr i 1 419/93, alr ii 4 929/2, 27, 192, 762. ◊ Ofițer de serviciu = ofițer numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executarea îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară; p. ext. (în instituții și întreprinderi) angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. Ofițer de rezervă v. rezervă. ♦ Personaj (la vicleim sau la capră) îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor. De o bucată de vreme, pe lîngă turc, fete și flăcăi, se mai fac și ofițeri: căpitani, locotenenti, maiori. pamfile, cr. 193, cf. 158. 2. (Astăzi rar; de obicei urmat de determinări care indică domeniul de activitate) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană avînd acest titlu. Ofertele să fie făcute prin un oficer public. hamangiu, c. c. 267, cf. 192. Sînt ofițer de poliție judiciară. c. petrescu, 1. ii, 172, cf. nom. prof. 71. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Oficerul stărei civile va citi părților înfățișate sau procuratorilor lor, precum și martorilor, actele. hamangiu, c. c. 19, cf. 18, tdrg, alexi, w. Birjarul și un zugrav... declarau moartea la ofițerul stării civile, călinescu, e. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. dicț. II. (Popular) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă; trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). cf. antipa, p. 238, id. f. i. 118, atila, p. 283. – Pl. : ofițeri. – Și: (învechit și popular) ofițir, (învechit) ofițeriu, ofițar (scris și offițiar) oficer, oficier (man. gOtt. 125, heliade, o, i, 337), ofițier, oficiar (caragiale, n. s. 72, barcianu), ofițiiar (fn 54, 94, 104) s. m. – Din pol. oficer, rus. офицер, lat. officialis, fr. officier, germ. Offizier.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL