1. [DEX '09] OFICIANT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant.
2. [MDA2] oficiant, ~ă [At: HELIADE, O. II, 49 / P: ~ci-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr officiant] 1-2 a (Rar) Care oficiază (slujba bisericească). 3-4 smf (Înv) (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. 5 smf (Spc) Funcționar la poștă.
3. [CADE] *OFICIANT sm. 1 ⛪ Preotul care e de rînd să facă slujba la biserică ¶ 2 ⏲ Funcționar, slujbaș al Statului ¶ 3 ✉️ Amploiat la poștă [fr.].
4. [DEX '98] OFICIANT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba bisericească). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. officiant.
5. [DLRLC] OFICIANT 2, -Ă, oficianți, -te, s. m. și f. (Ieșit din uz) (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat.
6. [DLRLC] OFICIANT1, -Ă, oficianți, -te, adj. (Rar) Care oficiază (mai ales slujba bisericească). Privind mai lung pe bătrinul mitropolit oficiant, mi. se păru că figura lui îmi este cunoscută. GALACTION, O. I 91.
7. [DN] OFICIANT, -Ă adj., s.m. și f. (Rar) (Cel) care slujește, care oficiază (o slujbă religioasă). [Pron. -ci-ant. / cf. fr. officiant].
8. [MDN '00] OFICIANT, -Ă adj., s. m. f. 1. (preot) care oficiază o slujbă religioasă. 2. (grad de) funcționar în unele instituții de stat; (spec.) funcționar de poștă. (< fr. officiant)
9. [Șăineanu, ed. VI] oficiant m. 1. cel ce oficiază la biserică; 2. funcționar: oficianții publici ai averilor Statului; 3. amploiat la poștă: oficiant de clasa I.
10. [Scriban] *oficiánt, -ă adj. și s. (fr. officiant, part. d. officier, a oficia). Care oficiază. Funcționar de un grad maĭ înalt la poștă, telegraf și telefon.
11. [DOOM 3] oficiant (desp. -ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficianți; adj. f., s. f. oficiantă, pl. oficiante
12. [DOOM 2] oficiant (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficianți; adj. f., s. f. oficiantă, pl. oficiante
13. [DLR - tomul X] OFICIANT, -Ă adj., s. m. și f. 1. adj. (Rar) Care oficiază (slujba bisericească). Femeile, între primii creștini, se văd diaconese, preotese oficiante, profetese. heliade, o. ii, 49, cf. șăineanu, alexi, w. Privind mai lung pe bătrînul mitropolit oficiant, mi se păru că figura lui îmi este cunoscută. galaction, o. 91. ◊ (Substantivat, m.) Oficianții calcă rar, cu privirea stinsă. balea, s. t. i 353. 2. s. m. și f. (Învechit) (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat; spec. funcționar la poștă. cf. oficiu (1). cf. șăineanu. Nu se pot face adjudecatari... oficianții publici ai averilor statului. hamangiu, C. C. 337, cf. BARCIANU, ALEXI, W., NOM. PROF. 65, 77, leg. ec. pl. 300, Mat. dialect, i, 263. – Pronunțat: -ci-ant. – pl.: oficianți, -te. – Din fr. officiant.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL