1. [MDA2] obrejie sf vz obrejă
2. [CADE] OBREJIE 👉 OBREAJE.
3. [MDA2] obreajă sf vz obrejă
4. [MDA2] obreajie sf vz obrejă
5. [MDA2] obrejă sf [At: (a. 1458), ap. BOGDAN, D. ȘT I, 22 / V: (reg) ~eajă, ~rijă, ~eajie, ~jie / Pl: ~je și (rar) ~ji / E: slv обрѣжиѥ, srb obrežja] (Pop) 1 Loc neted și nisipos pe marginea unei ape sau pe un deal Si: platou. 2 Mal înalt al unui râu. 3 (Trs) Loc neted care rămâne după retragerea apelor unui râu. 4 (Reg) Adăpost de iarnă pentru oi, făcut din bârne și acoperit cu șindrilă.
6. [MDA2] obrijă sf vz obrejă
7. [CADE] OBREAJE, OBREJIE (pl. -eji) sf. 🌐 Muche de deal unde se întîlnește un podiș cu o coastă sau costișe, de obiceiu pe marginea unei ape ¶ 2 Trans. (DENS.) Loc șes, întindere de pămînt ce rămîne după retragerea unui rîu ¶ 3 Olten. (VÎRC.) Cîmp lîngă pădure [srb. obrežje].
8. [Șăineanu, ed. VI] obreajă f. loc așezat pe un deal. [Origină necunoscută].
9. [Scriban] obréjă (est) și -je (vest) f., pl. ĭ (sîrb. obrežje, mal, cheŭ, d. breg, dîmb, deal, vsl. brĭegŭ, d. vgerm. berg, munte; pol. pobrzeže, plajă). Est. Rar. Costișă pe malu unuĭ rîŭ. Trans. Loc pe mal rămas după retragerea apeĭ. Loc șes, podiș. V. renie.[1]
10. [Onomastic] OBREJIE < sl. Oьрѣзанвiе „circumcizie” 1. Obrezania (Syn) s.: 2. Obrejenia sărb. (AO XXI 261). 3. Obrejie b.(16AI 262 și III 29) etc.; – b., 1698 (Vr C 7); – V. (Sur VIII); pren. (17 A I 102; IV 119, 425 și V 374). 4. Obrejă b. (Tut); Obreja, ard. (Paș) și s. și fam. mold. (Arh); dr. Obreja, Alex.; Obrejea, act. 5. Obrăj călăraș, 1655 (Sd IV 38); cu afer.: Brăja (17 B III 54). 6. Obrej, -e (Tec II). 7. Obrijeni s. 8. Obrejan, I. (An Pl; cu afer. *. Brejan, Gav. (Băl VI). 9. Prob. Obăja mold., (Sd XXI). II. Cu -ea în temă: 1. Obreazie, fiul lui Ghițivoe (Isp II1). 2. Obreajie, mold (Sd VI 89) b. – 1650 (RI II 161); – fiul Stanei, mold, (RI XII 257). 3. Cu afer.: Breajie b., 1663. mold. (Sd VI 84). 4. Obreaje, mold., 1642 (Răc 12). Nume specific moldovenesc, cu unele forme venind poate și din termenul geografic ard. obreajă „tăietură” de pădure, ca în expresia: „hotarul merge pe obrejie” (16 B I 81), sau „muche de deal”, cum s-a explicat cuvîntul.
11. [DE] OBREJA 1. Com. în jud. Caraș-Severin, pe râul Bistra, în zona de confl. cu râul Timiș, la poalele de NV ale Muntelui Mic; 3.293 loc. (2003). Stație (în satul O.) și haltă de c. f. (în satul Iaz). Pomicultură. În satul O., menționat documentar în 1547, se află biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1780, cu picturi murale interioare din 1834). În arealul satului Iaz au fost descoperite urmele unei așezări neolitice aparținând Culturii Starčevo-Criș (5000-3500 î. Hr.). precum și ale uneia din perioada de tranziție de la Neolitic la Epoca Bronzului (2500-1800 î. Hr.). 2. Sat în com. Mihalț (jud. Alba), pe terit. căruia a fost descoperită, pe lângă două așezări datând din Neolitic și Epoca Bronzului, o importantă așezare, cu cimitir aparținând populației daco-romane (sec. 2-4).
12. [DAR] obrejă, obreje, s.f. (pop.) loc pe malul unui râu; teren șes.
13. [DRAM 2021] obréjă, obreje, s.f. Pantă, deal. ■ (top.) La Obreja, deal în Bârsana, Nănești, Rozavlea, Săcel; top. în Dămăcușeni, descoperire arheologică (epoca bronzului). ■ (onom.) Obreja, Obrejan, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. (srb.) obrežje „mal, chei” (Scriban, DER, MDA).
14. [DRAM 2015] obrejă, obreje, s.f. – Pantă, deal. ♦ (top.) La Obreja, deal în Bârsana, Nănești, Ieud, Rozavlea, Săcel (Vișovan, 2005); Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului; Obreja, deal în Ieud (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Obreja, Obrejan, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. (srb.) obrežje „mal, chei” (Scriban, DER, MDA) < breg „deal”, vsl. brǐegǔ < vgerm. berg „munte” (Scriban).
15. [DRAM] obrejă, -e, s.f. – Pantă, deal. Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului. Obreja, deal în Ieud (Papahagi 1925). – Din sl. obrežje (DER).
16. [DLR - tomul X] OBREJIE s. f. v. obrejă.
17. [DLR - tomul X] OBREJĂ s. f. (Popular; atestat prima oară la 1458, cf. bogdan, d. șt. I, 22). 1. Loc neted, platou (LB, DDRF, GHEȚIE, R. m., COMAN, GL.) pe marginea unei ape (scriban, d.) sau pe un deal (i. golescu, c., șez. ii, 426), de obicei nisipos, sterp (polizu, cihac, ii, 449, lm, barcianu, alexi, w., i. brăescu, M. 69); costișă pe malul unui rîu (scriban, d.); muchie (com. din straja – rădăuți). Din gios de dîlmă iaste hotarul și merge... supt obrejie (a. 1737). iorga, s. d. xiii, 231. l-am vîndut din obrejie în gios patrusprăzeci prăjini (a. 1773). ștefanelli, d. c. 113. Au pus hat o piiatră supt obrejie soliștii didesubt într-un dîmb (a. 1807). id. ib. 331, cf. păcală, m. r. 43. ♦ (Prin sudul Transilv.) Loc neted ce rămîne după retragerea apelor unui rîu. cf. densusianu, ț. h. 56. ♦ Surpătură de pămînt (Bîrsăul de Jos – Cehul Silvaniei). h xviii 15. 2. (Prin fostul județ Vîlcea) „Cîmp lîngă pădure”, vîrcol, v 97. 3. (Regional) Adăpost de iarnă pentru oi, făcut din bîrne și acoperit cu șindrilă (Romos – Orăștie). chest. v 36/65. – PI.: obreje și (rar) obreji. – Și: obreajă (lb, polizu, cihac, u, 449, șăineanu, barcianu, alexi, w.), obrijă (iorga, s. d. xxii, 345), obreajie, obrejie s. f. – Din slav. (slavon. обрѣжение , scr. obrezja).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL