1. [DEX '09] DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.
2. [DEX '09] OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.
3. [MDA2] doborî [At: PSALT. HUR. 47r/11 / V: (înv) obori, ob~ / Pzi: dobor / E: d- + oborî. Oborî < vsl оборити] 1-2 vt, (înv) vrp (C.i. un corp ) A culca la pământ. 3 vt (C.i. un corp) A răsturna. 4 vt (D. animale) A ucide. 5 vt (D. animale) A vâna. 6 vt (Îvr) A detrona. 7 vt A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 8 vt A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește prin aer. 9 vt (C.i. oameni) A răpune (în luptă). 10 vt (C.i. boli, suferințe, oboseală etc.) A copleși (2). 11 vt (Fig; c.i. situații, concepții, teorii etc.) A desființa. 12 vt A depăși cel mai bun rezultat (sportiv) anterior. 13 vi (Înv; Olt, Ban) A coborî (34).
4. [MDA2] obărea[1] v vz doborî
5. [MDA2] obărî[1] v vz doborî
6. [MDA2] obora[1] v vz doborî
7. [MDA2] obori v vz doborî
8. [MDA2] oborî v vz doborî
9. [CADE] DOBORÎ (-bor) vb. tr. ¶ A da jos, a culca la pămînt, a trînti, a răsturna, a dărîma: dobora în drumu-i copacii de trei ani (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A birui, a face să nu mai poată sta în picioare, a copleși: dar despre ziuă somnul o doborî și adormi și ea (CRG.) [vsl. do- (de tot) + oborti].
10. [CADE] OBOR2 sbst. 🐟 Sfoară, frînghiuță trecută prin ochiurile de la marginea prostovolului sau năvodului și pe care sînt înșirate din distanță în distanță, alice sau greutăți de plumb [rus. o b ó r a].
11. [CADE] OBOR1 (pl. -oare, -oară) sn. 1 Împrejmuire, ocol pentru vite (pe lîngă o casă țărănească): Am un ~ de boi roșii și unul negru: cînd bag boul negru între cei roșii, pe toți îi răscolește (GOR.), ghicitoare despre „vătraiul și cărbunii” ¶ 2 ⚚ Tîrg de vite, de fîn, de lemne (la marginea unui oraș): și măgarul se vinde în ~ul armăsarilor (PANN); în ziua de ~ săptămînal, cînd vin țăranii din tot județul la tîrg (BR.-VN.); F: parcă-i de la ~, e bădăran, mojic [bg. srb.].
12. [CADE] OBORÎ (obor) vb. tr. A doborî, a culca la pămînt: buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt (NEGR.); Rînduri întregi prăvale și oboară (BD.-DEL.); dacă i se întîmplă să oboare vre-o păsăruică oarbă (ALECS.); să avem îndestui cosași spre a putea ~ iarba la pămînt în timpul cuvenit (ION.) [vsl. oboriti].
13. [DLRLC] DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos (ceva sau pe cineva), a culca, a răsturna, a trînti la pămînt, a prăbuși, a dărîma. [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. ◊ Fig. Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. ◊ Refl. (Rar) Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus! COȘBUC, P. I 213. Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește!... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. ♦ (Regional) A cosi. Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat (atîrnat, agățat). [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. ♦ (Cu privire la ființe sau obiecte care zboară sau plutesc în aer) A face să cadă, a da jos; a prăbuși. A doborît un avion. ▭ Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. [Nobilul pleca la vînătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Cu privire la persoane) A înfrînge, a birui, a supune, a distruge; a răpune. Luminatul împărat... a doborît. pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. ♦ (Cu privire la stări, situații, împrejurări) A nimici, a desființa, a stîrpi. Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. ♦ (Subiectul e un fapt, un eveniment sau o stare psihică ori fizică) A învinge, a birui, a copleși. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. 4. (Sport; cu privire la recorduri) A depăși. Echipa națională de ștafetă a doborît recordul de 4 x 100 de metri.
14. [DLRLC] OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.
15. [Șăineanu, ed. VI] doborî v. a da jos, a răsturna, a dărăma: a doborî copaci, case. [V. oborî].
16. [Șăineanu, ed. VI] oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].
17. [Șăineanu, ed. VI] oborît a. doborît: oborît sub apăsarea soartei NEGR. [V. oborî].
18. [Scriban] dobór, a -î v. tr. (vsl. *do-boriti, compus ca și a oborî, a desființa. – Dobor, doboară, doborîm; doboram; să doboare). Daŭ jos răstorn, trîntesc: a doborî un copac. Fig. Răpun, înving: a doborî dușmanii, foamea mă doboară.
19. [Scriban] 2) obór, a -î v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.
20. [DOOM 3] doborî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dobor, 3 doboară, imperf. 1 doboram; conj. prez. 1 sg. să dobor, 3 să doboare; imper. 2 sg. afirm. doboară
21. [DOOM 3] oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 oboară, imperf. 1 oboram; conj. prez. 1 sg. să obor, 3 să oboare; imper. 2 sg. afirm. oboară
22. [DOOM 2] doborî (a ~) vb., ind. prez. 3 doboară, imperf. 3 sg. dobora, perf. s. 3 sg. doborî, 3 pl. doborâră; conj. prez. 3 să doboare; ger. doborând; part. doborât
23. [DOOM 2] oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboară, perf. s. 3 sg. oborî, 3 pl. oborâră; ger. oborând; part. oborât
24. [IVO-III] dobor, -boară 3 sg. și pl., -boare 3 conj., -boram 1 imp., -borît prt., -borînd ger., -borîre inf. s., -borîtor adj. s.
25. [IVO-III] obor, oboară 3 sg. și pl., -rînd ger., -rît prt., -rîtor adj. v.
26. [DER] doborî (dobor, -it), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acțiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî. – Der. doborîtor, adj. (care doboară).
27. [DER] oborî (obor, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).
28. [DAR] oborât, oborâtă, oborâți, oborâte, adj. (înv. și pop.) 1. doborât, răpus. 2. scos din post (prin uneltiri).
29. [DRAM 2021] oborât, -ă, oborâți, -te, adj. (reg.) Doborît, culcat la pământ. – Din oborî.
30. [DRAM 2015] oborât, -ă, oborâți, -te, adj. – (reg.) Doborît, culcat la pământ. – Din oborî.
31. [DRAM 2021] oborî, obor, (aborî), v.t. (reg.) A doborî, a răsturna: „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, DEX, MDA).
32. [DRAM 2015] oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
33. [DRAM] oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL