1. [DEX '09] OBIJDUIT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
2. [MDA2] obijduit, ~ă smf, a [At: GHEREA, ST. CR. III, 56 / Pl: ~iți, ~e / E: obijdui] (Înv) 1-2 (Om) asuprit. 3-4 (Om) nedreptățit.
3. [CADE] OBIJDUIT adj. p. OBIJDUI. Împilat, asuprit: țăranul ~, înnecat pînă în gît în biruri și nevoi (VLAH.).
4. [DLRLC] OBIJDUIT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Nedreptățit, năpăstuit, împilat, asuprit, exploatat. Am cunoscut în țărănimea romînească o clasă obijduită, părăsită și trădată. SADOVEANU, E. 30. Așa, copii obijduiți, Pe lumea noastră sînt poeții. IOSIF, PATR. 85. ◊ (Substantivat) Se suie pînă la cer plîngerile obijduiților. SADOVEANU, Z. C. 235. Făcea în mintea lui o adevărată apărare a dreptății celor obijduiți. BUJOR, S. 120. Caragiale reprezintă... critica socială extremă a liberalismului, făcută în numele celor mici și obijduiți. IBRĂILEANU, SP. CR. 259.
5. [DEX '09] OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
6. [MDA2] obijdui vt [At: ALECSANDRI, T. 1357 / Pzi: ~esc / E: vsl обиждѫ, обидѣти] (Înv) 1 A asupri. 2 A nedreptăți.
7. [CADE] ❍OBIJDUI (-uesc) vb. tr. Mold. A împila, a asupri: nu-i place să obijduească pe săraci (ALECS.) [vsl. obidĕti, obiždą].
8. [DLRLC] OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T. 1333.
9. [Șăineanu, ed. VI] obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].
10. [Scriban] obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.
11. [DOOM 3] obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, 3 sg. obijduiește, imperf. 1 obijduiam; conj. prez. 1 sg. să obijduiesc, 3 să obijduiască
12. [DOOM 2] obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 să obijduiască
13. [MDO] obijdui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, conj. obijduiască)
14. [DLR - tomul X] OBIJDUIT, -Ă adj. (Învechit) Nedreptățit, asuprit, împilat, năpăstuit; exploatat. cf. GHEREA, ST. CR. III, 56. [Socialiștii] se rîdică... împotriva felului de împărțire a bogăției naționale, revendicînd o mai mare parte pentru categoriile sociale obijduite. IBRĂILEANU, SP. CR. 205. Parcă-și vedea... viața umilită de muncitor obijduit din copilărie pînă în bărbăție. MIRONESCU, S.A. 37. Am cunoscut în țărănimea românească o clasă obijduită, părăsită și trădată. SADOVEANU, E. 30. ◊ (Substantivat) Făcea în mintea lui o adevărată apărare a dreptății celor obijduiți. BUJOR, S. 120. Se suie pînă la cer plîngerile obijduiților. SADOVEANU, O. X, 249. Răscoalele periodice ale obijduiților au fost stînse cu sabia. v. ROM. iulie 1954, 5. – pl.: obijduiți, -te. – v. obijdui.
15. [DLR - tomul X] OBIJDUl vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A asupri, a împila. Ai fost obijduit prin vreo samavolnicie din partea lor? ALECSANDRI, T. 1 357. Nu-i place să obijduiască pe săraci, id. ib. 1388, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Fig. Iată la ce-i menită făptura noastră cînd soarta haină ne obijduiește. CONTEMPORANUL, VI2, 219. 2. A nedreptăți, a jigni, a ofensa. Milostivește-te... și nu mă obijdui cu prepusuri. SADOVEANU, O. XIII, 757. Am crescut-o curată ca o floare... și nu s-a atins de sufletul ei nici umbra prefăcătoriei; așa încît o obijduiești avînd îndoieli, id. o. x, 267. – prez. ind.: obijduiesc. – Din v. sl. ОБИЖДЖ (prez. ind. al lui ОБНДКТН).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL