1. [MDA2] obicinuire sf vz obișnuire
2. [DEX '09] OBICINUI vb. IV v. obișnui.
3. [DEX '09] OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).
4. [MDA2] obicinui v vz obișnui
5. [MDA2] obiciui v vz obișnui
6. [MDA2] obiciuire sf vz obișnuire
7. [MDA2] obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.
8. [MDA2] obișnuire sf [At: CANTEMIR, HR. 438 / V: (înv) obiciu~, obicin~ / Pl: ~ri / E: obișnui] (Rar) 1 Deprindere cu ceva. 2 Practicare a unui anumit lucru. 3-4 Utilizare (frecventă). 5 (Înv; îf obicinuire; îlav) După ~ Conform datinii. 6 Familiarizare.
9. [CADE] OBICINUI, OBIȘNUI (-uesc), ‡OBICINI (-nesc) I. vb. tr. 1 A deprinde, a face să ia un obiceiu bun sau rău: l-a obicinuit rău; îi obicinuește cu plimbările ¶ 2 A avea obiceiul de a face, de a întrebuința ceva, a fi deprins cu ceva: nu prea obicinuesc să fumez. II. vb. refl. 1 A căpăta un obiceiu, a se învăța cu ceva, a se deprinde: s’a obicinuit cu noi și nu mai vrea să plece ¶ 2 A se folosi, a se întrebuința mai adesea: vorba aceasta nu se mai obicinuește.
10. [CADE] OBIȘN... 👉 OBICIN...
11. [DEX '98] OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).
12. [DLRLC] OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinui (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.
13. [Șăineanu, ed. VI] obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.
14. [Scriban] obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.
15. [DOOM 3] obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, 3 sg. obișnuiește; imperf. 1 obișnuiam; conj. prez. 1 sg. să obișnuiesc, 3 să obișnuiască
16. [DOOM 2] obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 să obișnuiască
17. [MDO] obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)
18. [IVO-III] obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
19. [DLR - tomul X] OBIȘNUI vb. IV. 1. refl. (Construit de obicei cu prepoziția „cu”) A se deprinde, a se învăța... Pecinighii pre pustii cîmpii... și cu dînsele [cu fiarele] viața a-și purta să obiciuisă. cantemir, hr. 367. Să te obicinuiești a asculta cînd alții grăiesc, golescu, ap. ddrf, cf. lb. Unii din arendași... s-au obișnuit la abateri și abuzuri (a. 1836). doc. ec. 637, cf. polizu. Se obicinuiește atît de mult cu mîncările delicate, încît nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan. filimon, o. i, 96, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Se obișnuise să fie primit, în cursul inspecțiilor, cu izbucniri de „trăiți” și voie bună. rebreanu, r. ii, 84. Încet-încet ochii mi se obișnuiră cu întunericul. sadoveanu, o, vi, 12. Goldenberg mergea regulat la serviciul lui. Se obișnuise aproape de tot. sahia, n. 109. ◊ tranz. (Popular) N-am zis să furi, să faci rele... Ci să te ferești de ele, să nu le obicinuiești. pann, p. v. i, 77/8. Maică, măiculița mea, Toate le-aș obișnui Și toate le-aș suferi, Numai una n-o sufăr. mateescu, b. 39. ◊ tranz. fact. Ar trebui să obișnuim și copiii s-o bea așa. sahia, n. 57. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere, a avea obiceiul. Obicinuise Mihail Cantacuzenul a călări pre o mușcoaie sau cătîrcă. șincai, hr. ii, 232/13, cf. lb. Fîntîna din care obicinuie lamile să beie apă era foarte departe. drăghici, r. 88/4. Obicinuiesc a mă culca de la șepte. negruzzi, s. i, 199, cf. ddrf, șăineanu, bârcianu, alexi, w. Minerii, cu tristețe și mîndrie, ...obișnuiesc să spună: mîna noastră e veche de o sută de ani. bogza, c. o. 120. Obișnuia să ronțăie migdale, stancu, r. a. iv, 307. ◊ Absol. Au întrebat cu ce chip calcă poama și i-au răspuns că acolo nu o calcă precum obicinuiesc pe la alte locuri. drăghici, R. 28/24. Lăsau să se vadă pe piepturile și pe brațele lor goale figuri simbolice încrustate, precum obicinuiau ienicerii. filimon, o. i, 109. ◊ Refl. (Învechit) Totdeauna să obicinuia a merge departe înaintea armiei. ist. carol xii, 21v/15. Au ajuns la palatul din malul mării... în zioa aceaia întru carea se obicinuia Eghist în tot anul a face praznic. beldiman, o. 4/19. ◊ refl. impers. Pînă la domnia a doua a lui Mihai Vodă, au fost vechiu obiceiu de șădea și al doilea logofăt la divan pe urma altor boieri; iar atuncea nu s-au mai obicinuit a șădea. gheorgachi, ap. gcr ii, 75/29. Apoi și crăiasa, iată, Vine frumos îmbrăcată... Cu șase roabe frumoasă, Precum să obicinuiaște. bărac, ap. gcr ii, 177/9. 3. Tranz. A folosi (des), a întrebuința. cf. ddrf. Eminescu obișnuiește în opera sa cînd versul iambic, cînd pe cel trohaic. ibrăileanu, s. l. 227. ◊ refl. pas. M-am cercat să cetesc... din acele manuscrise, dar scrisoarea era atît de încîlcită, încît le-am lăsat, făgăduindu-le de a le vizita cum. voi pute deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifică ce se obicinuia atunci pe la noi. negruzzi, s. i, 11. – prez. ind.: obișnuiesc. – Și: (învechit) obicinui (pronunțat -bici-), obiciui vb. IV. – De la obicină. – Obiciui, de la obicii.
20. [DLR - tomul X] OBIȘNUIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) obișnui; obișnuință. Atîta s-au întărit obiciuirea, cît cu greu iaste a scoate din mintea lumii numele acesta. cantemir, hr. 438. Acum este de trebuință a arăta chipul cu carele la munte trebuie să să taie pădurea... pentru neorînduialele reale și de păduri stricătoare obicinuiri. cod. Silv. 44. Vorbele: rudenii, sînge, sînt numai niște numiri Pentru inimi amăgite sau mai mult obicinuiri. heliade, o. i, 441, cf. polizu, ddrf, alexi, w. ◊ loc. adv. (Învechit) După obicinuire = potrivit obiceiului, conform datinii. Să-l petreacă Păn’la hotar, după obicinuire. budai-deleanu, Ț. 157. – pl.: obișnuiri. – Și: (învechit) obiciuire, obicinuire (pronunțat -bici-) s. f. – v. obișnui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL