1. [MDA2] olteț s [At: H XI, 249 / E: Olt + -eț] (Reg) Vânt de la apus.
2. [Șăineanu, ed. VI] Olteț m. 1. cel mai mare afluent pe dreapta Oltului: 150 km.; 2. vale prin județele Gorjiu, Vâlcea și Romanați; 3. plasă în jud. Vâlcea.
3. [DE] OLTEȚ 1. Piemontul (Platforma) Oltețului, subunitate a Piemontului Getic situată în partea de S a țării, între Subcarpații Olteniei (la N), râul Olt (E), câmpia Romanați (S), râurile Jiu (SV) și Gilort (V). Alcătuit din depozite aluvionare fluvio-lacustre (nisipuri și pietrișuri cuaternare, argile ș.a.), prezintă în partea de N un relief de dealuri prelungi (alt. 400-550 m), despărțite de văi adânci, cu procese active de eroziune, pe când partea sudică, mai joasă (200-300 m alt.) are aspectul unui platou piemontan cu poduri întinse separate de văi largi. Este puternic fragmentat de văile râurilor Olteț, Cerna, Geamărtălui, Horezu, Bârlui, Beica ș.a. P.O. reprezintă o importantă zonă pomi-viticolă și de expl. a petrolului și gazelor naturale. 2. Râu, afl. dr. al Oltului în cursul inf.; 185 km. Izv. din m-ții Căpățânii, de la 1.600 m alt., străbate sectorul montan pe direcția N-S, formând limita între m-ții Parâng și Căpățânii, iar în amonte de Polovragi străpunge un masiv calcaros, în care și-a săpat chei impunătoare (Cheile O.) și în care s-a format peștera Polovragi. Traversează apoi Subcarpații Olteniei și Piemontul O., intră în câmpia Romanați, trece prin Balș, de unde își schimbă cursul spre SE, vărsându-se în Olt pe terit. com. Fălcoiu (jud. Olt). Folosit pentru irigații în cursul inferior. În anii secetoși seacă în aval de Balș. Afl. pr.: Tărâia, Cerna, Peșteana, Geamărtălui, Bârlui.
4. [DLR - tomul X] OLTEȚ subst. (Regional) Vînt de la apus (Viișoara-Caracal). h xi 249. – De la numele propriu Olt + suf. -eț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL