1. [Șăineanu, ed. VI] Okeanos m. Mit. divinitatea mărilor imense, părintele fluviilor care face ocolul pământului: Okeanos se plânge pe canaluri, el numa’n veci e’n floarea tinereții EM.
2. [CADE] *OCEAN (pl. -ne) sn. 1 🌍 Mare imensă ce desparte continentele; oceanul ocupă o întindere de 375 de milioane de km. pătrați, adică aproape trei sferturi din suprafața totală a globului (care e de 510 milioane de km. pătrați); se împarte oceanul în cinci părți: I. ~ul Atlantic; II. ~ul Pacific; III. ~ul Indian; IV. ~ul Glacial arctic; v. ~ul Glacial antarctic ¶ 2 Ⓕ Noian, imensitate, întindere nemărginită, mulțime nenumărată: privind în ~ul adînc al cerului albastru (DLVR.); ...doritul soare Strălucește și desmiardă ~ de ninsoare (ALECS.); Lung ~ de iarbă, necunoscut în lume (ALECS.); soarele se cobora spre apus într’un ~ de flăcări (ALECS.); Sau văd nopți ce’ntind deasupră-mi ~ele de stele (EMIN.).
3. [DE] OKEANOS v. Ocean.
4. [DE] OCEAN (OKEANOS) (în mitologia greacă), divinitate marină, zeul „fluviului Ocean”, cel mai în vârstă din Titani; fiul Gaiei și al lui Uranus. Imaginat ca un fluviu ca înconjura întreg Pământul, fiind izvorul primordial al tuturor apelor. Căsătorit cu Thetis, va deveni tatăl oceanidelor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL