1. [MDA2] născocorâre sf [At: PONBRIANT, D. / V: ~rire / Pl: ~ri / E: născocorî] (Îdt) 1 Laudă. 2 Îngâmfare. 3 Vorbire răstită. 4 Înfuriere.
2. [MDA2] născocori v vz născocorî
3. [MDA2] născocorire sf vz născocorâre
4. [MDA2] născocorî vr [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 402 / V: ~cocori, ~cocovi / Pzi: ~răsc, născocor / E: ns cf născocor] (Trs; Ban) 1 A se lăuda. 2 A se îngâmfa. 3 A se răsti la cineva. 4 A se înfuria.
5. [MDA2] născocovi v vz născocorî
6. [CADE] ❍NĂSCOCORÎ (-orăsc, -or) vb. refl. Băn. Trans. 1 A se făli, a se mîndri: Și vedeți-l cum să născocoară, Ca și cînd ar îmbuca tot plăcinte (BD.-DEL.) ¶ 2 A se răsti.
7. [DLRLC] NĂSCOCORÎ, născocorăsc și născocor, vb. IV. Refl. (Învechit și regional) 1. A se răsti. Se auzeau vorbe răzlețe: ce te născocorăști, să fi venit la lucru. V. ROM. martie 1952, 157. 2. A se făli, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri. Și vedeți-l cum să născocoară, Ca cînd ar îmbuca tot plăcinte. BUDAI-DELEANU, Ț. 402.
8. [DLRM] NĂSCOCORÎ, născocorăsc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) 1. A se răsti. 2. A se făli, a se îngîmfa; a se lăuda.
9. [DAR] născocorâre, născocorâri, s.f. (înv.) 1. lăudare, îngâmfare, fudulire. 2. răstire, înfuriere, mâniere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL