1. [MDA2] născocit, ~ă a [At: AR (1830), 24 bis1/45 / Pl: ~iți, ~e / E: născoci] 1 Care este creat. 2 Inventat. 3 Scornit. 4 Mințit. 5 Născut. 6 Întâmplat.
2. [DEX '09] NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a crea ceva (ce nu a mai existat până atunci); a descoperi, a inventa. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui (lucruri închipuite, neexistente, neadevărate); p. ext. a minți. 3. Refl. (Rar) A se naște, a se isca, a se ivi, a se întâmpla. – Et. nec.
3. [MDA2] născoci [At: PISCUPESCU, O. 92/3 / V: (reg) ~odi, ~oti / Pzi: ~ocesc / E: nct] 1 vt A crea ceva. 2 vt A inventa. 3 vt (Fșa) A scorni lucruri inexistente. 4 vt (Pex) A minți. 5 vr A se naște (10). 6 vr A se întâmpla.
4. [MDA2] născodi v vz născoci
5. [MDA2] născoti v vz născoci
6. [CADE] NĂSCOCI (-ocesc) vb. tr. 1 A afla cel dintîiu un lucru nou, a inventa: ce-am putea să născocim noi mai mult decît tine, care știi cîte în lume și în soare? (FIL.) ¶ 2 A scorni: cine a putut ~ o bazaconie ca asta? (ALECS.); ~ minciuni [vsl. naskočiti].
7. [CADE] NĂSCOCITOR adj. verb. și sm. NĂSCOCI. Care născocește, inventiv; inventatator: așa trebuia să fie, pentru ca el să se facă din zi în zi mai vînjos, mai sprinten și mai ~ (SLV.); să trăească întru mulți ani ~ul mielului năbușit (FIL.).
8. [DLRLC] NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ceva nou, care nu exista pînă atunci; a descoperi, a inventa. Oamenii iscusiți au născocit mașinile și înlesnirile vieții. SADOVEANU, P. M. 140. Nu știau cum să-și ațîțe focul, nefiind născocit meșteșugul de a scăpăra. ISPIRESCU, U. 87. Născoci feluri de schingiuiri. NEGRUZZI, S. I 158. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui lucruri închipuite, neexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Născocesc ceva, să mă scuz că nu pot veni mîine. C. PETRESCU, C. V. 376. Cine-a putut născoci o bazaconie ca asta? ALECSANDRI, T. 1684. 3. Refl. (Regional) A se naște, a se isca, a se ivi. Îi fu frică să nu să născocească ceva din scînteile focului. RETEGANUL, P. II 32.
9. [Șăineanu, ed. VI] născocì v. a scorni, a inventa: mintea lui le-a născocit PANN. [Slav. NASCOČITI, a sări în (cap ceva neașteptat): cf. fr. saillie, săritură și scânteie de spirit].
10. [Scriban] născocésc v. tr. (vsl. na-skočiti, a sări deasupra, d. skočiti, a sări; bg. naskoči, întîlnesc. V. scoc). Inventez, scornesc: a născoci o mașină și (fig.) o mincĭună.
11. [DOOM 3] născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, 3 sg. născocește, imperf. 1 născoceam; conj. prez. 1 sg. să născocesc, 3 să născocească
12. [DOOM 2] născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 să născocească
13. [DER] născoci (născocesc, născocit), vb. – A inventa, a-și închipui. Bg. naskačam „a afla”, din sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). – Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios); născocitură, s. f. (invenție, descoperire).
14. [DE] HYPOTHESES NON FINGO (lat.) nu născocesc ipoteze – Newton, într-o scrisoare către R. Hooke, din 5. febr. 1676. Teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL