1. [MDA2] năhoadă [At: HODOȘ, C. 98 / V: ~ată, năhod sn, năhot sn, năoată, năot sn / Pl: ~oade / E: cf nagodă] 1 sf (Ban) Arătare. 2 sf (Pex) Monstru. 3 sn (Olt; îf năot) Grămadă mare de oameni, de vite în mișcare. 4 sn (Olt; îf năot) Forță copleșitoare care se mișcă amenințând.
2. [MDA2] năhoată sf vz năhoadă
3. [MDA2] năhod s vz năhoadă
4. [MDA2] năhot s vz năhoadă
5. [MDA2] năoată sf vz năhoadă
6. [MDA2] năot s vz năhoadă
7. [DLR - tomul X] NĂHOADĂ subst. 1. s. f. (Ban.) Arătare, iazmă; p. ext. monstru, pocitanie. Bate, Doamne, neamțu-n dos, C-a luat ce-a fost frumos; Ș-au rămas năoatele Ca să joace fetele, HODOȘ, c. 98. Mă tem de năhoate. L. COSTIN, GR BĂN. 143, cf. cv 1950, nr. 5, 32, ALR SN V h 1 568/53. 2. subst. (Prin sudul Olt.; în forma năot) „Grămadă mare de oameni, de vite în mișcare; ceva colosal care se mișcă amenințînd”, LEXIC REG. 42. – pl.: năhoade. – Și: năhoată s. f., năhod (L. COSTIN, GR. BĂN. 143), năhot (id. ib.) subst., năoată s. f., năot subst. – cf. nagodă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL