1. [DEX '09] NUMERAL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.
2. [MDA2] numeral, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, ȚIG. 57v/19 / V: (înv) ~măr~ / Pl: ~i, ~e / E: fr numéral, lat numeralis, ger Numerale] 1 a (Înv) Care se referă la numere1 (30). 2 a (Înv) Care indică un număr1 (30). 3 a (Înv) Care se indică prin numere1 (30). 4 a Care se indică prin numere1 (30). 5 sn Parte de vorbire flexibilă care exprimă noțiunea de număr1, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare Si: (înv) numărător (3). 6 a (Înv; îs) Adjectiv ~ sau adjectivă ~ă Numeral (4).
3. [CADE] *NUMERAL I. adj. Care arată un număr: adjectiv ~. II. (pl. -ale) sn. Vorbă care exprimă un număr: ~ cardinal, ordinal, distributiv, multiplicativ (👉 ac. cuv.) [fr.].
4. [DLRLC] NUMERAL, numerale, s. n. Partea de vorbire care exprimă un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. Cuvîntul «doi» este un numeral. ▭ Toate numeralele simple sînt de origine latină cu excepția lui sută, care e de origine slavă. GRAUR, F. L. 167. ◊ Numeral cardinal v. cardinal. Numeral ordinal v. ordinal. Numeral distributiv v. distributiv. Numeral multiplicativ v. multiplicativ.
5. [DN] NUMERAL s.n. Parte de vorbire care denumește un număr, o determinare numerică sau ordinea unei numărări. [Cf. fr. numéral, lat. numeralis].
6. [MDN '00] NUMERAL, -Ă I. adj. care desemnează, exprimă un număr. ♦ sistem ~ = ansamblu de simboluri care reprezintă numere. II. s. n. parte de vorbire flexibilă care exprimă un număr, o determinare numerică. (< fr. numéral, lat. numeralis)
7. [Șăineanu, ed. VI] numeral a. ce deseamnă un număr. ║ Gram. vorbă ce exprimă numărul.
8. [Scriban] * numerál, -ă adj. (lat. numeralis). Care arată un număr: adjectiv numeral. Litere numerale, ca aŭ și valoare de cifre, ca acele romane (I, II, IV, C ș.a.). Sn., pl. e. Cuvânt care exprimă un număr, ca unu, primu, o dată, cîte unu.
9. [MDA2] număral, ~ă a, sn vz numeral
10. [CADE] *NUMERAR I. adj. Care servă la numărat; valoare ~ă, valoarea legală a titlurilor care au curs. II. sbst. Bani (peșin), bani numărați [fr.].
11. [DOOM 3] numeral2 (clasă lexico-gramaticală) s. n., pl. numerale
12. [DOOM 3] numeral1 adj. m., pl. numerali; f. numerală, pl. numerale
13. [DOOM 2] numeral1 adj. m., pl. numerali; f. numerală, pl. numerale
14. [DOOM 2] numeral2 (parte de vorbire) s. n., pl. numerale
15. [IVO-III] numeral (cuvânt care arată un număr), -le.
16. [DTL] NUMERAL s. n. (< cf. fr. numéral, lat. numeralis): parte de vorbire care exprimă, sub diverse aspecte, un număr abstract, un număr concret sau ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor, în spațiu și în timp. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după gen și caz (parțial sintetică, în majoritatea cazurilor analitică) și prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice (atribut – funcție de bază; subiect, nume predicativ, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar). Ca însoțitor al substantivului se acomodează uneori după acesta în privința genului și a cazului. ◊ ~ mostenit: n. transmis în limba română din latină, ca de exemplu unu(l) – una (un – o), doi – două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, mie, întâi. ◊ ~ împrumutat: n. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în epoci diferite, ca de exemplu milion, miliard, bilion, trilion, secund (< fr.), prim, ultim (< lat.). ◊ ~ format pe terenul limbii române, prin compunere, din n. moștenite și cele împrumutate + prepoziții, conjuncții, articole posesive, articole hotărâte enclitice și particula -a (aceasta numai la forma de masculin), ca de exemplu unsprezece, doisprezece, treisprezece... douăzeci, treizeci, patruzeci... cincizeci și unu, cincizeci și doi etc.; al doilea – a doua, al treilea – a treia, al patrulea – a patra etc. ◊ ~ simplu: n. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu unu(l) – una, doi – două, zece, mie, sută, milion etc. ◊ ~ compus: n. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie, ca de exemplu unsprezece, patruzeci, șaizeci și opt, al zecelea – a zecea etc. ◊ ~ cardinal: n. care exprimă un număr abstract sau un număr concret și care corespunde contextelor diagnostice de tipul câți?, câte?. Astfel: unu(l) – una, doi – două, trei, patru... unsprezece, doisprezece, treisprezece... douăzeci și unu, douăzeci și doi etc.; trei prieteni, șase bărci, nouă ore, treizeci și cinci de luptători etc. ◊ ~ ordinal: n. care exprimă ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor în spațiu și în timp și care corespunde contextelor diagnostice de tipul al câtelea?, a câta?. Astfel: al doilea (rând), a doua (încercare), al treilea (cerc,), a treia (mașină), al o sută douăzeci și unulea (stâlp), a o sută douăzeci și una (cerere) etc. ◊ ~ colectiv: n. care exprimă ideea de însoțire, de grupare a obiectelor în spațiu și în timp. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de morfemul tus- (< adjectivul pronominal nehotărât toți): tustrei, tuspatru, tuscinci, tusșase etc. Există și forme de n. colectiv moștenite din latină: amândoi – amândouă. ◊ ~ fracționar (partitiv): n. care exprimă o parte sau o fracțiune dintr-un întreg sau dintr-un grup unitar de obiecte. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal urmat de sufixul -ime. Astfel: doime, treime, pătrime, cincime, șesime etc. ◊ ~ multiplicativ: n. care exprimă o creștere cantitativă, proporțională și precisă (prin înmulțire) a unei forțe, a unei puteri, a unui efort, a unui câștig etc. sau a unei acțiuni. Este format pe terenul limbii române din participiile reale sau aparente, cu sufixul -it, ale unor verbe de conjugarea a IV-a (formate, la rândul lor, din n. cardinale precedate de prefixul în- și urmate de sufixul -i): îndoit, -ă; întreit, -ă; încincit, -ă: înșesit, -ă; înșeptit, -ă; înzecit, -ă; însutit, -ă; înmiit, -ă etc. ◊ ~ distributiv: n. care exprimă repartizarea precisă a obiectelor în spațiu și în timp, pe grupe egale. Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de adverbul câte: câte unu(l), câte una, câte doi, câte două, câte trei, câte patru, câte cinci etc. ◊ ~ adverbial: n. care arată de câte ori se îndeplinește precis o acțiune sau de câte ori însușirea (sau caracteristica) exprimată de un adjectiv (sau de un adverb) este superioară sau inferioară altei însușiri (sau caracteristici). Este format pe terenul limbii române din n. cardinal precedat de prepoziția de și urmat de substantivul ori (forma de plural în raport cu oară), de la doi înainte: o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, de șase ori etc. (Pentru clasificarea n. v. criteriu).
17. [DTL] NUMERAL, -Ă adj. (< numeral, cf. fr. numéral, lat. numeralis): în sintagmele atribut numeral, formă numerală și perifrază numerală (v.).
18. [DLR - tomul X] NUMERAL, -Ă adj., s. n. 1. adj. (Învechit) Care se referă la numere1, care înseamnă, indică sau arată un număr1, care se indică prin numere1. Literile numerale ale țifrelor latinești. MN (1836), 20. În toți termenii numerali se vede aplicată sistema zecimală. HELIADE, O. II, 289. Litere numerale, I, v, X... prețuiesc 1, 5,10. NEGULICI. Literile numerale în țifrele romane. PROT. -POP., n. D., cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. 2. s. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, noțiunea de număr1, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare; (învechit) numărător (2). [Unișor] este singurul numeral diminutiv românesc (și el dispărut din limba actuală). IORDAN, STIL. 193. Numeralele sînt printre elementele cele mai stabile ale fondului principal. GRAUR, I. L. 98. Numeralul nu numește, nici nu înlocuiește numele de lucruri sau de ființe, ci indică numărul... substantivul putînd fi subînțeles. GRAM. ROM.2 I, 181. ◊ (Urmat de determinări indicînd felul) Avem numerale hotărîte (sau definite) și numerale nehotărîte (sau nedefinite). IORDAN,G. 152. Numeralele cardinale nu se pot pune decît înaintea substantivului determinat. CL 1957, 219. Numeralele distributive exprimă repartizarea și gruparea numerică a obiectelor. GRAM. ROM.2 I, 194. ◊ (Adjectival; învechit) Adjectiv numeral sau adjectivă nume-rală = numeral (2). Primu, adecă întîiu, este adiectivă numerală. BUDAI-DELEANU, ȚIG. 57v/19. Adjectivele numerale (de număr) [titlu]. GR. R. (1835), 30/11. – pl.: numerali, -e. – Și: (învechit) număral, -ă adj., s. n. VALIAN, POLIZU, ALEXI, W. – Din fr. numéral, lat. numeralis, germ. Numerale. – Număral: prin apropiere de număr1.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL