[DTM] nomos (cuv. gr. νόμος, „lege, obicei”). O primă accepție a termenului este aceea de lege cântată (cutumă a popoarelor în faza lor arhaică, cu urme sigure la celți și la traci). De aici, legitatea strictă a unei alcătuiri muzicale, cu deosebire imn (1), legat de ritual, mai ales de acela din cadrul cultului lui Apolo (deosebindu-se oarecum de pean); se cunosc și alte n. închinate Atenei, lui Zeus sau Ares, ca și n. „regionale”: beoțian, tracic etc.; există surse care înfățișează n. ca un gen răspândit de către rapsozi*, în contrast fiind față de stilul lor obișnuit de recitare. După modul de execuție, n. se divid în: a) n. kitaristic (kithara* solo), datorat lui Terpandru (sec. 7 î. Hr.); b) n. kitarodic (cântec însoțit de kithara); c) n. auletic (aulos* solo), datorat vestitului aulet Sakadas, numit și n. pythic (un fragment, în cinci părți, ale acestui n., considerat ca primă manifestare a progamatismului* muzical, descrie lupta dintre Apolo și Python); d) n. aulodic* (cântec însoțit de aulos) introdus, după legendă, de OLympus și, după tradiția istorică, în timpul lui Terpandros din Klonas și Polymnestos. Cercetările actuale par să vadă în n. o melodie tip, un model melodic, asemănător cu maqam*-ul, raga* [v. și formula (I, 3)].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL