1. [DEX '09] NETĂGĂDUIT, -Ă, netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială, care nu se mai discută (atât este de evident); neîndoios, indiscutabil, incontestabil, necontestat; p. ext. cert, categoric. – Pref. ne- + tăgăduit.
2. [MDA2] netăgăduit, ~ă a [At: PRAV. COND. (1780), 58 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + tăgăduit] 1 Care nu poate fi pus la îndoială Si: incontestabil, necontestat. 2 Care nu se discută, fiind evident Si: indiscutabil. 3 Cert. 4 Categoric.
3. [DEX '98] NETĂGĂDUIT, -Ă, netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială, care nu se mai discută (atât este de evident); neîndoios, indiscutabil, incontestabil, necontestat; p. ext. cert, categoric. – Ne- + tăgăduit.
4. [DLRLC] NETĂGĂDUIT, -Ă, netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială; neîndoios, indiscutabil, sigur, cert. Adunarea... a socotit de netăgăduită datorie, în numele suferințelor patriei, ajutorul și cooperația d-voastră. GHICA, A. 797. Drepturi pozitive și netăgăduite. BĂLCESCU, O. II 262. Netăgăduit este că omul neînvățat e ca un copac neîngrijit. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Loc. adv. De netăgăduit = incontestabil.
5. [Șăineanu, ed. VI] netăgăduit a. ce nu se poate tăgădui.
6. [Scriban] netăgăduít, -ă adj. Care nu se poate tăgădui, indiscutabil, incontestabil, cert: succes netăgăduit. Adv. Netăgăduit că e așa.
7. [DOOM 3] netăgăduit adj. m., pl. netăgăduiți; f. netăgăduită, pl. netăgăduite
8. [DOOM 2] netăgăduit adj. m., pl. netăgăduiți; f. netăgăduită, pl. netăgăduite
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL