1. [CADE] NISIP, †NĂSIP (pl. -puri) sn. Pietriș mărunt, uneori ca pulberea, ce se găsește în fundul apelor, pe malul rîurilor și al mărilor sau în interiorul pămîntului și care provine din măcinarea stîncilor: erau mulți ca stelele cerului și ca nisipul mării; pe jos, e așternut năsip neted și mărunt (ODOB.); Ⓕ: a clădi pe ~, a întemeia ceva pe o temelie puțin solidă [vsl. nasŭpŭ].
2. [Scriban] nesîp V. nisip.
3. [Scriban] nisíp, (vechĭ) năsíp și (est) năsîp, (în nord și) nesîp n., pl. urĭ (bg. sîrb. nasip, zăgaz; rut. násip, movilă de pămînt, d. vsl. na-sŭpŭ, colb aruncat, nasypati, a grămădi, a umplea, sypati, sunonti și suti-, sŭpon, a împrăștia, rudă cu lat. sŭpare, a arunca, dissŭpare și dissĭpare, a risipi. V. prispă, risipesc, pospăĭesc). Un fel de praf mineral care provine din sfărmarea unor anumite stîncĭ și care se află pe malurile mărilor, pin pustiurĭ și pe aĭurea. Pl. Locurĭ nisipoase: nisipurile Sahareĭ. Fig. A construi pe nisip, a construĭ pe fundamente slabe, a face lucrare provizorie. V. pufar, șușaĭ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL