1. [DEX '09] NESOCOTINȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Pref. ne- + socotință.
2. [MDA2] nesocotință sf [At: CORESI, EV. 266 / Pl: (4) ~țe / E: ne- + socotință] 1 Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință în acțiuni Si: neghiobie (2), nebunie (6), (înv) nesocoteală, nesocotire (2). 2 (Pex) Imprudență în acțiuni Si: nesocotire (2). 3 (Înv) Nepăsare (5). 4 Faptă, vorbă etc. de om lipsit de judecată Si: nechibzuință, necugetare, nesăbuință, prostie.
3. [CADE] NESOCOTINȚĂ (pl. -țe), NESOCOTIRE sf. 1 Faptul de a nesocoti: n’a putut suferi o astfel de nesocotire (CAR.) ¶ 2 Lipsă de s o c o t i n ț ă, de chibzuială, nechibzuință; ușurință: cîți alții pe lume își văd, ca dînsul, virtutea și norocul spulberate prin nesocotința lor! (ODOB.).
4. [DEX '98] NESOCOTINȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni); p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni). 2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. – Ne- + socotință.
5. [DLRLC] NESOCOTINȚĂ, nesocotințe, s. f. Lipsă de chibzuială; ușurință, nechibzuință; imprudență; p. ext. (concretizat) faptă, vorbă etc. nechibzuită. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. Simți urmările nesocotinței sale. NEGRUZZI, S. I 25. Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință. BĂLCESCU, O. II 272.
6. [Șăineanu, ed. VI] nesocotință f. nechibzuință.
7. [Scriban] nesocotínță f., pl. e. Nechibzuință, purtare de om nesocotit.
8. [DOOM 3] nesocotință (înv.) s. f., g.-d. art. nesocotinței; pl. nesocotințe
9. [DOOM 2] nesocotință (înv.) s. f., g.-d. art. nesocotinței; pl. nesocotințe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL