1. [DEX '09] REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor, închinăciune; plecăciune în semn de respect, temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență = pronume de politețe. – Din fr. révérence, lat. reverentia.
2. [MDA2] reverență sf [At: ȚICHINDEAL, F. 12/20 /V: (înv) ~ție, ~rință, (rar) ~ransă / E: lat reverenda, fr révérence] 1 (Adesea în construcție cu verbul „a face”) Mișcare a corpului făcută în semn de salut respectuos și constând dintr-o înclinare sau din îndoirea genunchilor Si: plecăciune, temenea, (înv) închinăciune. 2 (Asr) Stimă.
3. [DEX '98] REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.
4. [DLRLC] REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Închinăciune, plecăciune, în semn de respect; temenea. Ea se desprinde de brațul lui și face o reverență pentru care s-a chinuit acasă îndelung. CAMIL PETRESCU, O. I 349. Întrebatul făcu o reverență plină de recunoștință. ANGHEL-IOSIF, C. L. 148. Mersi... zise domnul Georges, cu o frumoasă reverență. HOGAȘ, M. N. 39. 2. Respect, considerație, stimă. (Atestat în forma învechită reverință) Acesta-i omul care arde de dorință Ca să vă înfățoșeze adînca sa reverință. NEGRUZZI, S. III 96. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de pers. 2 și 3, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm. Dumneata și dumneavoastră sînt pronume de reverență. – Variantă: (învechit) reverință s. f.
5. [DN] REVERENȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverentia, fr. révérence].
6. [MDN '00] REVERENȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)
7. [Șăineanu, ed. VI] reverență f. 1. venerațiune adâncă; 2. mișcarea corpului când se salută.
8. [Scriban] *reverénță f., pl. e (lat. reverentia, fr. révérence). Respect, venerațiune, închinăcĭune, plecăcĭune: a face o reverență adîncă.
9. [MDA2] reveransă sf vz reverență
10. [MDA2] reverenție sf vz reverență
11. [MDA2] reverință sf vz reverență
12. [DLRLC] REVERINȚĂ s. f. v. reverență.
13. [DOOM 3] reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe
14. [DOOM 2] reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL