1. [MDA2] neputred, ~ă a [At: CORESI, EV. 139 / Pl: ~ezi, ~e / E: ne- + putred] (Înv) 1 Care nu putrezește. 2 (Fig) Veșnic.
2. [DAR] neputred, -ă, adj. (înv.) care nu putrezește; (fig.) veșnic, etern.
3. [DLR - tomul X] NEPUTRED, -Ă adj. Negativ al lui putred; (învechit) care nu putrezește; p. ext. (adesea fig.) veșnic, etern. Că mirul are oarece tărie și usucă și răveneala trupului suge-o și-l păzeaște și-l ține neputred. coresi, ev. 139. Cunoaștere a toate lucrurile putrede și trecătoare, că sînt umbră înaintea celor veacinice și neputrede (a. 1642). gcr i, 99/10. Rămîne gol de veșmîntul cel neputred a svîntului botedz. varlaam, c. 15. Să vor sătura de hrană neputredă, id. ib. 95. Și făcu masă de leamne neputride, de doi coți de lungă, biblia (1688), 662/50. Și acolo ș-au dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu celui viu de la carele cunună neputredă s-au învrednicit a lua. mineiul (1776), 87v2/24. ◊ (Substantivat) Să socotească omul lucrurile ceale dumnezăiești deusebi de ceale omenești, cum s-are dzice, ceale neputrede și curate dintru ceale putrede și spurcate. EUSTRATIE, PRAV. 12/7. – pl.: neputrezi, -de. – pref. ne- + putred.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL