1. [DEX '09] NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; spec. cast. – Pref. ne- + prihănit (înv. „păcătos, vinovat” < prihană).
2. [MDA2] neprihănit, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 441/25 / Pl: ,~iți, ~e / E: ne- + prihănit] (Înv) 1 Fără păcat. 2 Fără vină. 3 Pur. 4 (Spc) Cast.
3. [DEX '98] NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; spec. cast. – Ne- + prihănit (înv. „păcătos, vinovat” < prihană).
4. [DLRLC] NEPRIHĂNIT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Fără pată; curat, nepătat, imaculat. Mergeau mereu... Cu pașii rari, scufundîndu-se uneori pînă-n brîu în zăpadă neprihănită. REBREANU, N. 78. Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: Pe fața ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia. ANGHEL, Î. G. 9. Larga și neprihănita singurătate a naturii. HOGAȘ, M. N. 90.
5. [Șăineanu, ed. VI] neprihănit a. 1. fără prihană: fecioară neprihănită; 2. fig. neatins: rămas’a ceva neprihănit în țară? AL.
6. [Scriban] neprihănít, -ă adj. Fără prihană, neatins, imaculat.
7. [DOOM 3] neprihănit (desp. ne-pri-) adj. m., pl. neprihăniți; f. neprihănită, pl. neprihănite
8. [DOOM 2] neprihănit (ne-pri-) adj. m., pl. neprihăniți; f. neprihănită, pl. neprihănite
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL