1. [DEX '09] NEOZOIC, -Ă, neozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Ultima eră geologică, care continuă de la sfârșitul mezozoicului până astăzi. 2. Adj. Care se referă la neozoic (1), care aparține neozoicului. [Pr.: ne-o-zo-ic] – Din fr. neozoïque.
2. [MDA2] neozoic, ~ă [At: ONCESCU, G. 254 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr néozoïque] 1 sn Ultimă eră geologică ce cuprinde timpul scurs de la sfârșitul mezozoicului și până în zilele noastre. 2 sn Serie de straturi geologice din neozoic (1). 3 a Care se referă la neozoic (1). 4 a Care aparține neozoicului (1). 5 a Care datează din neozoic (1). 6 a Care este caracteristic neozoicului (2).
3. [DEX '98] NEOZOIC, -Ă, neozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Ultima eră geologică, care cuprinde timpul scurs de la sfârșitul mezozoicului până în zilele noastre. 2. Adj. Care se referă la neozoic (1), care aparține neozoicului. [Pr.: ne-o-zo-ic] – Din fr. néozoíque.
4. [DLRLC] NEOZOIC s. n. Eră geologică dintre sfîrșitul cretacicului și începutul cuaternarului.
5. [DN] NEOZOIC s.n. Ultima eră (grupă) geologică, care se întinde de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi și în care se continuă cu dezvoltarea mamiferelor și apariția omului; era terțiară; cainozoic. / adj. Care aparține acestei ere. [Pron. ne-o-zo-ic. / < fr. néozoïque, cf. gr. neos – nou, zoe – viață].
6. [MDN '00] NEOZOIC, -Ă adj., s. n. (din) ultima eră geologică, care durează de la sfârșitul mezozoicului până astăzi și în care continuă dezvoltarea mamiferelor și apariția omului; era terțiară; cenozoic. (< fr. néozoïque)
7. [DLRC] NEOZOIC s.n. Ultima eră geologică, care continuă și astăzi.
8. [Șăineanu, ed. VI] neozoic a. Geol. se zice de era terțiară.
9. [DOOM 3] neozoic1 (desp. ne-o-zo-ic) adj. m., pl. neozoici; f. neozoică, pl. neozoice
10. [DOOM 3] neozoic2 (desp. ne-o-zo-ic) s. n.
11. [DOOM 2] neozoic2 (ne-o-zo-ic) s. n.
12. [DOOM 2] neozoic1 (ne-o-zo-ic) adj. m., pl. neozoici; f. neozoică, pl. neozoice
13. [DETS] NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie1), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen1), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic1), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie1), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen1), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL