1. [DEX '09] NEOCLASIC, -Ă, neoclasici, -ce, adj. Care aparține neoclasicismului, privitor la neoclasicism, specific neoclasicismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néoclassique.
2. [MDA2] neoclasic, ~ă [At: CAMIL PETRESCU, O. II, 389 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr néo-classique] 1-2 smf, a (Autor) care se inspiră din neoclasicism (1). 3-4 smf, a (Autor) care imită neoclasicismul (1). 5-6 a Care aparține neoclasicismului (1-2). 7-8 a Care se referă la neoclasicism (1-2). 9-10 a Care este specific neoclasicismului (1-2).
3. [DEX '98] NEOCLASIC, -Ă, neoclasici, -ce, adj. Care aparține neoclasicismului, privitor la neoclasicism, specific neoclasicismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-classique.
4. [DLRLC] NEOCLASIC, -Ă, neoclasici, -e, adj. Care își ia ca model arta și arhitectura clasică. Un acoperămînt al tindei în chip de fronton grec... dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic. CĂLINESCU, E. 49. Pretindea că ar fi o clădire în stil neoclasic, cu coloane și ferestre arcuite. CAMIL PETRESCU, O. II 389.
5. [DN] NEOCLASIC, -Ă adj. 1. Care are ca model arta și arhitectura clasică; referitor la neoclasicism. 2. Curent neoclasic = curent care, afirmînd pretinsa capacitate de autoreglare armonioasă a capitalului, se întoarce spre tezele pretins clasice. [Cf. fr. néo-classique, it. neoclassico].
6. [MDN '00] NEOCLASIC, -Ă adj. I. referitor la neoclasicism. ♦ stil ~ = stil care are ca model arta și arhitectura clasică. II. curent ~ = curent în știința economică burgheză, care, afirmând capacitatea de autoreglare armonioasă a capitalului, se întoarce spre tezele sale clasice. (< fr. néo-classique)
7. [DOOM 3] neoclasic (desp. ne-o-cla-) adj. m., pl. neoclasici; f. neoclasică, pl. neoclasice
8. [DOOM 2] neoclasic (ne-o-cla-) adj. m., pl. neoclasici; f. neoclasică, pl. neoclasice
9. [DE] NEOCLÁSIC, -Ă (< fr.) adj. Care aparține neoclasicismului, privitor la neoclasicism; care își ia ca model arta clasică. ◊ Curentul n. = curent în gândirea economică de la sfârșitul sec. 19, caracterizat prin respingerea teoriei valorii bazată pe muncă și prin înlocuirea acesteia cu explicarea procesului de formare a prețurilor, într-o economie liberală, prin factori subiectivi respectiv prin satisfacția resimțită în urma consumului sau a utilizării bunurilor economice cumpărate. Curentul n. a introdus în știința economică teoria utilității marginale și calculul marginal. Principalii reprezentanți: Carl Menger, Léon Walras, Vilfredo Pareto, Alfred Marshall.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL