1. [DEX '09] NEMULȚĂMIRE s. f. v. nemulțumire.
2. [MDA2] nemulțămire sf vz nemulțumire
3. [Scriban] nemulțămíre f. Lipsă de mulțămire. În vest -mulțu-.
4. [DEX '09] NEMULȚĂMI vb. IV v. nemulțumi.
5. [DEX '09] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.
6. [DEX '09] NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămire s. f.] – Pref. ne- + mulțumire.
7. [MDA2] nemulțămi v vz nemulțumi
8. [MDA2] nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).
9. [MDA2] nemulțumire sf [At: VARLAAM, C. 22 / V: (îvp) ~țămire / Pl: ~ri / E: nemulțumi] 1 (Înv) Lipsă de recunoștință Si: ingratitudine. 2 Stare a celui nemulțumit (1) Si: insatisfacție, mâhnire, supărare, (fam) parapon, (îvr) paraponiseală, (înv) neodihnă (4), neodihnire (3). 3 Contrarietate. 4 Necaz.
10. [DEX '98] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Ne- + mulțumi.
11. [DEX '98] NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămire s. f.] – Ne- + mulțumire.
12. [DLRLC] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămi (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.
13. [DLRLC] NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mîhnire. Era om de treizeci și ceva de ani, dar părea mai bătrîn din pricina nemulțumirii neîncetate care-l întuneca. DUMITRIU, P. F. 64. Caracterul acestei literaturi [dintre 1880 și 1900] este nemulțumirea. Nemulțumirea provocată de situația scriitorului în societate și (sau ori) de mizeriile celor mulți. IBRĂILEANU, S. 89. Nemulțumirea boierilor crescu și mai mult și pierderea domnului se hotărî. BĂLCESCU, O. I 142. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. Peste o zi, o nemulțumire intimă intervenise. CARAGIALE, O. III 232. – Variantă: nemulțămire (SADOVEANU, O. V 422) s. f.
14. [Șăineanu, ed. VI] nemulțumire f. lipsă de mulțumire.
15. [Scriban] nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.
16. [DOOM 3] nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, 3 sg. nemulțumește, imperf. 1 nemulțumeam; conj. prez. 1 sg. să nemulțumesc, 3 să nemulțumească
17. [DOOM 3] nemulțumire s. f., g.-d. art. nemulțumirii; pl. nemulțumiri
18. [DOOM 2] nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 să nemulțumească
19. [DOOM 2] nemulțumire s. f., g.-d. art. nemulțumirii; pl. nemulțumiri
20. [DLR - tomul X] NEMULȚUMI vb. IV. Tranz. Negativ al lui mulțumi; a face să fie nemulțumit (1), a cauza o nemulțumire (2); a supăra, a mîhni (1); a contraria, a indispune; (învechit) a neodihni. Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțămești. NEGRUZZI, S. II, 214, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Împleticit în nedibăcia sa... el nemulțămește pe supușii ca și pe dominatorii săi, cari se înțeleg pentru a-l înlocui, IORGA, L. I, 359, cf. SCL 1960, 242. În această ambianță deficiențele nemulțumesc prin contrast. LUPTA DE CLASĂ, 1962, nr. 1, 69. El a posedat tactul admirabil și delicateța supremă de-a nemulțumi pe mulți. ARGHEZI, T. C. 54. ♦ Refl. (Rar) A se simți nemulțumit (1). Fata a urmat slujba ei astfel mai multe luni de zile, fără să dea prilegiu nici lighionilor să se plîngă de ea, nici sîntei Vineri să se nemulțumească, FUNDESCU, L. P. I, 137. – prez. ind.: nemulțumesc. – Și: (învechit și popular) nemulțămi vb. IV. – pref. ne- + mulțumi.
21. [DLR - tomul X] NEMULȚUMIRE s. f. Negativ al lui mulțumire. 1. (Învechit) Lipsă de recunoștință; ingratitudine. Va veni să ne giudece... ca un leu de certare pentru nemulțămirea noastră. VARLAAM, C. 22. El pentru nemulțămire lui fu gonit. id. ib.178, cf. LB, VALIAN, v. Împărăteasa ceartă aspru și pe poporul român, îi impută nemulțămire... și multe delicte. BARIȚIU, P. a. I, 459, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 2. Stare a celui nemulțumit (1); supărare, mîhnire, (astăzi familiar) parapon, (învechit, rar) paraponiseală; insatisfacție, contrarietate; (învechit și popular) nemulțumită (v. nemulțumit 2), (învechit) neodihnă (2), neodihnire. Partizanii săi nădăjduiesc că a sa ființă va astîmpăra oarece nemulțămirea trupelor. AR (1832), 71/6, cf. ib. (1838), 451/ 26, ib. (1839), 141/11. Căci cu mine nu se-mpacă, într-a sa nemulțumire, Sufletul meu ticălosul ce-i pururea în clătire. CONACHI, P. 103. Intrigile lui pe lîngă patriarchul au adus mare nemulțămire. BĂLCESCU, ap. GHICA, a. 254. Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de cînd Zevs biruise pe zeii cei bătrîni. ODOBESCU, ap. VIANU, m. 230. Pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțămirea în privința condițiunilor de trai. GHEREA, ST. CR. II, 293. Taica-Pascali... umbla de colo-colo și mormăia cu nemulțumire. SADOVEANU, O. v, 451. În fiecare creț al feței lui Cristescu se putea citi deslușit și nemulțumire și nedumerire și nerăbdare. v. ROM. martie 1954, 11, cf. ib. septembrie 1955, 60. Bine, bine, l-oi duce, – scînci omul fără să-și ascundă nemulțumirea, GALAN, B. I, 49. Simțea ceva nedeslușit, între duioșie și nemulțumire. T. POPOVICI, SE. 320, cf. 182. Salariații săi nu au manifestat vreodată vreo nemulțumire. BARBU, Ș. n. 132. Echipa... s-a retras de pe teren provocînd nemulțumirea tuturor spectatorilor. SP. POP. 1961, nr. 3944, 4/1. ♦ Neajuns1 (2), neplăcere (2), necaz (1). Munca despăgubește de multe necazuri și împacă multe nemulțămiri din viață, F (1897), 3. Nu mai găsi în sine nici una din măruntele nemulțămiri ale începutului. SADOVEANU, O. IX, 97. Se sileau să-i rezolve nemulțumirile, v. ROM. octombrie 1954, 125. Ea îi povestea nemulțumirile ei. T. POPOVICI, SE. 51. – pl.: nemulțumiri. – Și: (învechit și popular) nemulțămire s. f. – pref. ne- + mulțumire.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL