1. [MDA2] necărturar sm, am [At: VARLAAM, C. 125 / V: ~ular, ~ulariu, ~iu / Pl: ~i / E: ne- + cărturar] 1-2 (Persoană) care nu știe multă carte Si: (înv) necărturareț (1). 3-4 (Pex) (Om) simplu Si: (înv) necărturareț (2).
2. [CADE] NECĂRTURAR adj. și sm. Care nu e cărturar, care nu știe (multă) carte, neînvățat: cine o să stea să asculte la gura unui unchiaș ~? (ISP.); tata a fost gospodar cinstit, dar ~ ca d-ta (RET.).
3. [Șăineanu, ed. VI] necărturar m. neînvățat.
4. [Scriban] necărturár adj. m. Care nu e cărturar, ignorant.
5. [MDA2] necărtular sm vz necărturar
6. [MDA2] necărtulariu sm, a vz necărturar
7. [MDA2] necărturariu sm, a vz necărturar
8. [CADE] CĂRTURAR I. 1 sm. ‡ Învățat care cunoștea bine legea și sfînta Scriptură pe care o tălmăcea poporului (Ia Evrei) ¶ 2 Învățat, persoană erudită; persoană care știe (multă) carte: eu, biet, nici ~ nu sînt, nici scriitor ISP. ¶ ¶ NECĂRTURAR ¶ 3 Cel ce dă în cărți ca să ghicească norocul cuiva. II. (pl. -are) sn. Trans. Dulăpior în care se păstrează cărți PĂC. [cărtular].
9. [DAR] necărturar, necărturari, adj., s.m. (înv. și pop.) (persoană) care nu știe multă carte, (om) simplu care nu e cultivat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL