1. [MDA2] necurățire sf [At: ȘINCAI, HR. III, 33/38 / Pl: ~ri / E: ne- + curățire] (Înv) Faptă de om ticălos.
2. [MDA2] necurăți [At: PSALT. HUR. 12v/9 / Pzi: ~țesc / E: necurat] 1 vi (Înv) A se abate de la preceptele Bisericii. 2 vi (Înv; pex) A păcătui față de Dumnezeu sau de morală. 3 vr (Reg; euf; d. copii) A-și face nevoile pe el Si: a se murdări.
3. [DAR] necurăți, necurățesc, vb. IV 1. (înv.) a se abate de la preceptele bisericii, a păcătui. 2. (refl.; reg.; despre copii) a-și face necesitățile (pe el); a se murdări.
4. [DLR - tomul X] NECURĂȚI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A se abate de la preceptele bisericii, a păcătui (față de Dumnezeu sau de morală). Nu necurățiiu de la D[o]mnulu mieu. psalt. hur. 12v/9. Puse-i chipu celora ce voru vrea se necurățească (ce viețuiescu fărî de lege n. test. 1648, ce vor să facă necurățiie biblia 1688). cod. vor. 172/3. Că feriiu caile Domnului și nu necurățiiu de Dzeul mieu. psalt. 27. 2. Refl. (Regional; eufemistic, despre copii) A-și face necesitățile (pe el); a se murdări. Poporul crede că copiii care se necurățesc sau udă pe timpul săvîrșirei tainei sf. botez, crescînd mari, vor fi ușori de principii. gorovei, cr. 29. – prez. ind.: necurățesc. – v. necurat. – Sensul 1 traduce slavonul нечистотистовати prin confuzie cu нечистовати.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL