1. [DEX '09] NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + abătut.
2. [MDA2] neabătut, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 16r2/21 / P: ne-a~ / Pl: ~uți, ~e / E: ne- + abătut] 1 Care nu se abate din drum. 2 Care nu poate fi abătut, întors din drum. 3 (Fig) Care nu se abate de la un principiu, de la o hotărâre etc. 4 Care nu cunoaște șovăială Si: ferm, intransigent, neclintit, tare.
3. [DEX '98] NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abătut.
4. [DLRLC] NEABĂTUT, -Ă, neabătuți, -te, adj. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; ferm, dîrz, neclintit, consecvent. Era... neabătut din drumul cel drept, în care îl călăuzea o neprihănită conștiință. NEGRUZZI, S. I 244. – Pronunțat: ne-a-.
5. [DOOM 3] neabătut (desp. ne-a-) adj. m., pl. neabătuți; f. neabătută, pl. neabătute
6. [DOOM 2] neabătut (ne-a-) adj. m., pl. neabătuți; f. neabătută, pl. neabătute
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL