[DTM] nabl[i]um [lat. < gr. νάβλον sau νάβλας, din ebr. נבל, v. 1 Paralipom. 15, 16 (Vulgata): „cantores in organis musicorum nablis videcelit et lyris et cymbalis”, „νάβλαις ϰαì ϰινύραις ϰαì ϰυμβάλοις” (Septuaginta)]. Instr.* care stârnea bucuria și pe care se intonau imne* sacre (1 Macab. 13, 51: „cum laude et ramis palmarum et cinyris et cymbalis et hymnis et canticis”). Pare a fi un instr. asemănător cornamusei*, adică un fel de cimpoi* (v. J.-P. Migne, Dictionnaire universel de philologie sacrée, III, Paris, 1846, p. 11). V. harfă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL