1. [DEX '09] NABAB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.
2. [MDA2] nabab [At: LEON ASACHI, B. 57/27 / Pl: ~i / E: fr nabab] 1 sm Titlu dat în India musulmană marilor ofițeri ai sultanului. 2 sm Titlu dat guvernatorilor musulmani din Irak, Iran, Pakistan, India. 3-4 sm Persoană care avea titlul de nabab (1-2). 5 sm Prinț mahomedan din Orient. 6 sm (Pex; fig) Persoană foarte bogată. 7-8 am (Îvr) Care aparține nababului (1-2). 9-10 Referitor la nabab (1-2). 11-12 am De nabab (1-2).
3. [CADE] *NABAB sm. 1 Prinț al Indiei musulmane ¶ 2 F Om foarte bogat [fr.].
4. [DEX '98] NABAB, nababi, s. m. 1. Titlu purtat de ofițerii superiori ai sultanului sau de guvernatorii musulmani din Iran, Pakistan, India; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.
5. [DLRLC] NABAB, nababi, s. m. Prinț musulman din Orient (Iran, Pakistan, India); p. ext. persoană foarte bogată. Blana scumpă aruncată cu neglijență de nabab pe un scaun. C. PETRESCU, S. 153.
6. [DN] NABAB s.m. 1. (Ist.) Titlu dat odinioară în India guvernatorilor de provincii, căpeteniilor militare; prinț mahomedan din Orient. 2. Mare bogătaș. [< fr. nabab, cf. hind., ar. nawwîb].
7. [MDN '00] NABAB s. m. 1. titlu dat în trecut în India guvernatorilor de provincii și căpeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr. nabab)
8. [Șăineanu, ed. VI] nabab m. 1. titlul principilor indieni; 2. om foarte bogat.
9. [Scriban] * nabáb m. (fr. sp. nabab, cuv. indian popularizat de A. Daudet în Le nabab [1877], d. arab. navvâb, pl. d. naĭib, substitut, locotenent. V. nalp). Titlu dat în India marilor ofițerĭ din dinastia Tamerlan și guvernatorilor de provinciĭ. Azĭ. Prinț indian musulman. Fam. Om bogat (Porecla luĭ Gheorghe Cantacuzino, fostu șef al Conservatorilor în România).
10. [DOOM 3] nabab s. m., pl. nababi
11. [DOOM 2] nabab s. m., pl. nababi
12. [DLR - tomul X] NABAB adj., s. m. 1. adj. (Învechit, rar) Care aparține nababului (2), de nabab. O foarte mare piață... era acoperită de corturile araiahisau nababi a gvardiei sale, a cărora escadroane să deosebea între sine. leon asachi, b. 57/27. 2. s. m. Titlu dat în India musulmană marilor ofițeri ai sultanului sau guvernatorilor provinciilor; persoană care avea acest titlu; p. ext. persoană foarte bogată. cf. pontBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W. Îl regăseam cu obrajii fragezi, cu haina tăiată după ultimul jurnal, cu blana scumpă aruncată cu neglijență de nabab pe un scaun. c. petrescu, s. 153, cf. id. o. p. i, 10. Nababii nu știu să-și cheltuiască aurul decît tot pentru fleacurile artistice ale lumii vechi. sadoveanu, o. x, 449. – pl.: nababi. – Din fr. nabab.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL