1. [DEX '09] NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.
2. [MDA2] numitor, ~oare [At: VĂCĂRESCUL, GR. 25 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: numi + -tor] 1 sf (Grm; înv) Nominativ (1). 2 a (Înv) Care denumește lucrurile sau ființele. 3 sm Parte a unei fracții ordinare situată sub linia de fracție și care reprezintă împărțitorul operației de împărțire Si: (înv) numinător. 4 sm (Îe) A aduce la același ~ A transforma două sau mai multe fracții care au numitorul diferit în fracții echivalente care au numitorul identic pentru a efectua adunarea sau scăderea fracțiilor. 5 sm (Fig; îae) A egaliza în mod forțat Si: a plafona. 6 sm (Fig; îae) A judeca nediferențiat două sau mai multe aspecte. 7 sm (Fig; îae) A pune de acord puncte de vedere diferite. 8 sm (Îae) A uniformiza fară temei păreri, tendințe sau concepții diferite. 9 sm (Îs) ~ comun Numitor (3) care aparține aceleeași fracții.
3. [CADE] NUMITOR sm. ➕ 👉 FRACȚI(UN)E [numi].
4. [DEX '98] NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fracții ordinare, scris sub linia de fracție, care reprezintă împărțitorul operației de împărțire. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.
5. [DLRLC] NUMITOR, numitori, s. m. (Mat.) Partea unei fracții ordinare, scrisă sub linia de fracție, arătînd în cîte părți a fost împărțit întregul. Dacă înmulțim numitorul și numărătorul unei fracții cu același număr, valoarea fracției nu se schimbă. ◊ Numitor comun v. comun. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face (printr-o serie de operații) ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a împăca puncte de vedere deosebite, a uniformiza păreri, tendințe, concepții diferite.
6. [DN] NUMITOR s.m. (Mat.) Termen al unei fracții, scris sub linia de fracție, care arată în cîte părți a fost împărțit întregul. ◊ A aduce la același numitor = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, după fr. dénominateur].
7. [MDN '00] NUMITOR s. m. termen al unei fracții, sub linia de fracție, indicând în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ a aduce la același ~ = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)
8. [Șăineanu, ed. VI] numitor m. termenul aritmetic ce arată în câte părți e divizată unitatea.
9. [Șăineanu, ed. VI] Numitor m. Mit. rege din Alba, străbunul lui Romul și Remu.
10. [Scriban] numitór, -oáre adj. Care numește. S.n. pl. oare. Aceĭa din ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată în cîte părțĭ se presupune că e împărțită unitatea în care e pus supt numărător.
11. [MDA2] numitoriu sm vz numitor
12. [CADE] NUMIT adj. 1 p. NUMI ¶ 2 Ⓟ Renumit, vestit ¶¶ C. NENUMIT.
13. [CADE] *NUMULIT sm. 🗺 Gen de fosile care au forma unor mici monede (🖼 3369) [fr.].
14. [DOOM 3] numitor s. m., pl. numitori
15. [DOOM 2] numitor s. m., pl. numitori
16. [Mitologic] Numitor, fiul și urmașul regelui Procas la tronul Albei și frate cu Amulius. Detronat de către acesta și aruncat în închisoare (v. și Amulius), Numitor a fost eliberat în cele din urmă de către nepoții săi, Romulus și Remus, și repus în toate drepturile anterioare.
17. [DE] NUMITOR, rege legendar în cetatea italică Alba Longa, urmaș al lui Enea. Ar fi fost detronat de fratele său Amulius, care, pentru a înlătura pe eventualii pretendenți legitimi la tron, i-a ucis fiul, a făcut-o vestală pe fiica sa, Rheea Silva, și a poruncit ca fiii acesteia, Remus și Romulus, să fie aruncați în Tibru.
18. [DLR - tomul X] NUMITOR, -OARE s. f., s. m., adj. 1. s. f. (Gram.; învechit) Nominativ (I). cf. văcărescul, gr. 25, DDRF. 2. adj. (Învechit) Care denumește lucrurile sau ființele. cf. budai-deleanu, lex., polizu, lm. 3. s. m. Parte a unei fracții ordinare situată sub linia de fracție și care reprezintă împărțitorul operației de împărțire; (învechit) numinător. Aflarea numitorului celui de comun. aritm. (1805), 65/23, cf. aritm. (1806), 60/8. Numitorul frîngerii. lazăr, t. 77r/11. Numitoriu sau cvalificator. asachi, e. i, 68/24. Numitoriu sau desfăcătoriu. a. teodorescu, a. 6/19, cf. stamati, d. Dividendul... poartă nume de numărător și divizorul... acel de numitor. culianu, a. 46. Fracțiuni care au același numitor. climescu, a. 123. Micșorîndu-se numărătorul, trebuie să se micșoreze și numitorul. Chim. an. călit. 36. Într-o fracție ordinară, numitorul arată în cîte părți egale s-a împărțit întregul. der. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a transforma două sau mai multe fracții care au numitor diferit în fracții echivalente care au numitorul identic, pentru a putea efectua operația de adunare sau de scădere; (învechit) a întoarce într-o numire. Mai multe fracții cu numitori diferiți se aduc la același numitor. ltr2; b) a egaliza în mod forțat, a plafona, a judeca nediferențiat două sau mai multe aspecte. – pl.: numitori, -oare. – Și : (învechit) numitoriu s. m. – Numi1 + suf. -tor. – Pentru sensul 1, cf. lat. nominator, it. nominativo. – Pentru sensul 3, cf. lat. nominator sau denominator, fr. dénominateur, germ. Nenner.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL