1. [DEX '09] MĂRGĂRITĂREL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.
2. [MDA2] mărgăritărel [At: PISCUPESCU, O. 298/18 / V: (reg) ~int~ / Pl: ~e, (îrg, sm) ~ei / E: mărgăritar + -el] 1-4 sn (Șhp) Mărgărităraș (1-4). 5 s (Reg) Tufa lemnoasă, ca liliacul, cu frunze negre-verzi, care face boabe albe ca mărgăritarul, fără miros. 6 s (Med) Stomatită.
3. [DEX '98] MĂRGĂRITĂREL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. (Bot.; la pl.) Lăcrămioară. – Mărgăritar + suf. -el.
4. [DLRLC] MĂRGĂRITĂREL, mărgăritărele, s. n. 1. Diminutiv al lui mărgăritar (1). O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. EMINESCU, N. 8. 2. (Bot.; mai ales la pl.) Lăcrimioară. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I 123. Într-acest fel se fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298.
5. [Scriban] mărgăritărél n., pl. e. Mărgăritar mic (din scoĭcă). Boala numită și mărgăritar. S. m., pl. eĭ. Alt nume al plantelor numite și mărgăritar.
6. [MDA2] mărgărintărel sf vz mărgăritărel
7. [Șăineanu, ed. VI] mărgăritărele n. pl. plantă de primăvară cu floricelele albe plăcut mirositoare (Convallaria majalis): mărgăritarele se mai numesc în Mold. lăcrămioare, în Tr. clopotele și suflețele, în Banat georgițe și în Dobrogea cerceluși.
8. [DOOM 3] mărgăritărel1 (boală) (pop.) s. n.
9. [DOOM 3] !mărgăritărel3 (perlă) (înv., pop.) s. n., pl. mărgăritărele
10. [DOOM 3] !mărgăritărel2 (floare) (înv., pop.) s. m., pl. mărgăritărei
11. [DOOM 2] mărgăritărel2 (boală) (pop.) s. n.
12. [DOOM 2] mărgăritărel1 (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgăritărei / n. mărgăritărele
13. [DGS] mărgăritărel s.n. 1 mărgărităraș, <pop.> mărgărele. Are un inel cu mărgăritărele. 2 (bot.) Convallaria majalis; cerceluși (v. cerceluș), lăcrămioară, mărgăritar, <pop.> mărgărit1, <reg.> clopot, clopoțel, dumbrăvioară, georgiță, iarba-lui-Sfântul-Gheorghe (v. iarbă), iarba-mărgăritarului (v. iarbă), lăcrămeasă, lăcrimiță, liliom, liliom-alb, liliom-bun, păhăruțe (v. păhăruț), suflețel, <înv.> lăcrimele (v. lăcrimea), suflete (v. suflet). 3 (med.; pop.) v. Stomatită. 4 (med.; pop.) v. Muguet.
14. [DLR] MĂRGĂRITĂRÉL subst. Diminutiv al lui m ă r g ă r i t a r. 1. S. n. Cf. m ă r g ă r i t a r (I 1). Dar cînd râde Rada, mărgăritărei Sînt pe lume oare scumpi ca dinții ei? COȘBUC, B. 208. ▭ Două mărgăritărele. 2. S.n. (Bot.) Lăcrimioare (Convallaria majalis). Cf. m ă r g ă r i t a r (II 1). Într-acest fel să fac toate celelalte ape, de mărgăritărel, de căpșune, de liliac alb. PISCUPESCU, O. 298/18. Floricica asta. . . merită numele de lăcrimioară și de mărgăritărel. NEGRUZZI, S. I, 97. Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. ALECSANDRI, P. I, 123. O cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. EMINESCU, N. 8. Mirosea parfumul părului ei, care aducea a mărgăritărel. D. ZAMFIRESCU A. 47, cf. GÎRLEANU, L. 32. 3. Subst. (Regional) „Tufă lemnoasă, ca liliacul, cu frunze negre-verzi, face boabe albe ca mărgărintarul, fără miros”. ȘEZ. XV, 81. 4. Subst. (Med.) Stomatită. Cînd mărgăritărelul nu ține de o stare generală rea, el se vindecă ușor și repede. BIANU, D. S., cf. CANDREA, F. 221. – Pl.: (1, 2) mărgăritărele și (învechit și regional, m.) mărgăritărei. – Și: (regional) mărgărintărél subst. ȘEZ. XV, 81. – Mărgăritar + suf. -el.
15. [DLR] MĂRGĂRINTĂRÉL subst. v. mărgăritărel.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL