1. [DEX '09] MĂRGINIT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.
2. [MDA2] mărginit, ~ă [At: MAIOR, IST. 144/12 / V: (înv) ~gen~ / Pl: ~iți, ~e / E: mărgini] 1 a Care are anumite limite, margini. 2 a (Înv) Definit. 3 a (Înv) Precis. 4 a Redus. 5-6 sm, a (Om) care are puțină inteligență, capacitate ori cultură, puțin spirit, puțin talent Si: mediocru (8-9), prost, redus. 7 av În mod redus. 8 a (D. mintea sau manifestările oamenilor) Care arată sau trădează posibilități limitate de judecată, de înțelegere. 9 a (D. mintea sau manifestările oamenilor) Lipsit de agerime, de profunzime.
3. [DLRLC] MĂRGINIT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, restrîns. Sfera plăcerilor e foarte mărginită iarna. RUSSO, O. 131. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, cu orizont îngust; (despre calitățile intelectuale, sufletești etc. ale oamenilor) redus. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. I 14. Frumoasă, tăcută, gravă, spirit mărginit, inimă seacă de orice simțimînt. BOLINTINEANU, O. 419.
4. [Șăineanu, ed. VI] mărginit a. 1. limitat; 2. fig. de puțină agerime: om mărginit.
5. [Scriban] mărginít, -ă adj. Limitat. Fig. Prost, fără inteligență: om mărginit.
6. [DEX '09] MĂRGINI, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.
7. [MDA2] mărgenit, ~ă a vz mărginit
8. [MDA2] mărgina v vz mărgini
9. [MDA2] mărgini [At: MAIOR, IST. 244/26 / V: (nob) ~na / Pzi: ~nesc / E: margine] 1 vt (C. i. un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele Si: a contura, a încadra. 2 vt A stabili anumite limite Si: a limita. 3 vt A se învecina. 4 vt (Trs) A tăia marginile unei scânduri Si: (reg) a dungălui, a feți. 5 vt (Înv) A defini. 6 vt (Înv) A preciza. 7 vt (Înv; nob) A se hotărî. 8 vt A reduce. 9 vr A se limita. 10 vr (Rar) A se stăpâni. 11 vt (Nob) A fixa cuiva domiciliu forțat. 12 vt (Reg) A urmări. 13 vt (Reg; c. i. vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum.
10. [DLRLC] MĂRGINI, mărginesc, vb. IV. 1. Refl. A avea hotar comun cu..., a se învecina cu... Republica Populară Romînă se mărginește la răsărit și la miazănoapte cu Uniunea Sovietică. ▭ Țara Împăratului Verde... se mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II 11. ♦ Tranz. A pune hotar, a forma marginea, limita unui loc, a îngrădi. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV 130. În depărtare, dealuri blînde mărgineau vederea. VLAHUȚĂ, la TDRG. Iepuri roșcați... se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. SADOVEANU, O. I 64. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. 148. 2. Refl. Fig. Ase limita, a se rezuma, a se reduce. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. C. PETRESCU, A. R. 19. Am avea multe de zis în privința articolului «Poeți și critici», dar... acuma ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II 73. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. 3. Tranz. (Învechit) A ține sub pază, a închide. Îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X.
11. [Șăineanu, ed. VI] mărginì v. 1. a pune margine, a despărți; 2. fig. a se opri, a se înfrâna: mărginește-te!
12. [Scriban] mărginésc v. tr. (d. margine). Pun margine, limitez: a mărgini operațiunile. Opresc, pun la locu luĭ, pun cu botu pe labe: l-am mărginit pe acel obraznic. V. refl. Mă limitez, mă mulțămesc cu cît am, mă astîmpăr: mărginește-te, cheltuitorule!
13. [DOOM 3] mărgini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginesc, 3 sg. mărginește, imperf. 1 mărgineam; conj. prez. 1 sg. să mărginesc, 3 să mărginească
14. [DOOM 2] mărgini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginesc, imperf. 3 sg. mărginea; conj. prez. 3 să mărginească
15. [DE] MĂRGINÍT, -Ă (< mărgini) adj. 1. Redus, limitat, restrâns. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, prost, redus. 3. (MAT.) Funcție m. = funcție pentru care valoarea sa, în oricare punct din domeniul său de definiție, e majorată de un număr fix. Mulțime m. = mulțime de elemente cu proprietatea că orice element al său este mai mic decât un element fix și mai mare decât un alt element fix.
16. [DGS] mărginit, -ă adj. I 1 (despre spații, terenuri etc.) circumscris, delimitat, demarcat, limitat. Terenul mărginit este locul de joacă al copiilor. 2 (indică dimensiunea) limitat, redus, restrâns. Nu și-a putut expune toate tablourile în spațiul mărginit al sălii muzeului. 3 (arată cantitatea) limitat, redus, restrâns. A expus un număr mărginit de tablouri. 4 (despre probleme, situații, fapte etc.) circumscris, delimitat, finit, limitat. Subiectul lucrării are un caracter mărginit, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 5 (despre acțiuni, realizări etc. ale oamenilor) limitat, unilateral. Orice dicționar este mărginit. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligența, judecata lor) <fig.> impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, <fig.; rar> scurt, <fig.; fam.> constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană mărginită. Având o judecată mărginită, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acțiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, <fig.> îngust, limitat, obtuz, plat2, redus, strâmt. Este un spirit mărginit, care nu poate discerne valorile. Trăiește într-un cerc mărginit, dominat de un sentiment de automultumire.
17. [DGS] mărgini vb. IV. I 1 refl. (despre oameni, popoare, țări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se învecina, <livr.> a se confina, <rar> a se limita, <înv. și reg.> a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, a se vecini, <reg.> a se mejdăli, <înv.> a se lovi, a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. România se mărginește la sud cu Bulgaria. 2 tr. (compl. indică proprietăți, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a marca, <înv. > a hotărî, a însemna, a semna. A mărginit via pe care o are pe deal. 3 tr. (compl. indică suprafețe, hotare, lucruri etc.) a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. Păpurișul mărginește iazul. 4 tr. (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a circumscrie, a delimita, a demarca, a limita, a marca. Au mărginit laturile șoselei pentru a se evita accidentele. 5 tr. (compl. indică suprafețe, drumuri etc.) a încadra. Tufe de aluni mărginesc cărarea. 6 tr. (compl. indică spații, lucruri etc.) a împrejmui, a încadra, a înconjura, <rar> a chenărui, <înv.> a țărmui, <fig.> a tivi, <fig.; înv.> a răzori. Piscina este mărginită de mici statuete din marmură. II 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se mulțumi, a se opri, a se reduce, a se restrânge, a se rezuma, <fig.; înv.> a țărmuri. Se mărginește la strictul necesar. 2 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se reduce, a se rezuma, a sta, <rar> a se încheia. Șofatul nu se mărginește doar la cunoștințe teoretice. Valoarea unui actor nu se mărginește numai la talent. 3 tr. (compl. indică sfere de activitate, moduri de a acționa, drepturi ale oamenilor etc.) a limita, a restrânge, <fig.> a îngrădi, <fig..; înv.> a țărmuri, l-a mărginit dreptul de a-și vizita copilul. A mărginit activitatea firmei la vânzarea de produse cosmetice. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni, colectivități etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 5 tr. (înv.; compl. indică mai ales proprietăți, caracteristici etc. ale unor ființe, stări, fenomene, creații etc.) v. Defini. Determina. Identifica. Preciza. Stabili. 6 refl. fig. (pop. și fam.; mai ales despre oameni) v. Abține. Domina. Înfrâna. Opri. Răbda. Reține. Stăpâni. Ține.
18. [DLR] MĂRGINÍT, -Ă adj. 1. Care are anumite limite, margini. Întunerecul domnește mai ales înăuntrul spațiilor mărgenite. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 24. 2. (Învechit) Definit, precis, exact. (Adverbial) „Nu ar fi zis cu neadeverință: ”Altul oarecarele norod". Ci ar fi zis adeverit și mărginit: vlahii sau dachii. MAIOR, IST. 144/12. 3. Redus, restrîns, limitat. Trebuințele lui sînt mărginite și puține. MARCOVICI, D. 137/19. Jucau cărți, fumînd din niște lulele puturoase un tutun ce făcea nesuferită atmosfera ș-așa atît de mărginită a mansardei. EMINESCU, G. P. 45. Eram foarte mărginiți în mijloace. MILLE, V. P. 164. 4. (Despre oameni) Care are o putere de înțelegere limitată, redus, prost; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care arată sau trădează posibilități limitate de judecată, de înțelegere ; lipsit de agerime, de profunzime. Ca un fiu slab și cu înțelegere mărginită, îndrăznesc a depune în sînul tău dorințele mele. MARCOVICI, D. 7/2. Spirit mărginit, inimă seacă de orice simțămînt. BOLINTINEANU, O. 419. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. 14. Din cauza inteligenței lor mărginite, oamenii aceștia obosesc repede cînd li se cere o sforțare mai grea. CAMIL PETRESCU, O. III, 37. Mărginit, prostălău, n-a fost în stare să învețe nimic. V. ROM. martie 1954, 40. Părintele Polra e cam mărginit, își spuse Lucian. T. POPOVICI, S. 223. ◊ (Substantivat) Un om cuminte face mai mult decît o sută de mărginiți. MAIORESCU, CR. I, 363. – Pl.: mărginiți, -te: $- Și: (învechit) mărgenít, -ă adj. – V. mărgini.
19. [DLR] MĂRGENÍT, -Ă adj. v. mărginit.
20. [DLR] MĂRGINA vb. I v. mărgini.
21. [DLR] MĂRGINI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele ; a contura, a încadra. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU O. I, 148, cf. id. N. 37. Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Iepuri roșcați se strecurau țupăind. . ., apoi se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. id. O. I, 64. Curgea șanțul șoselei pe dreapta și pe stînga, mărginind drumul ca două linii groase de cărbune. ARDELEANU, U. D. 171. Cum treci linia ferată de cealaltă parte a gării. . ., printre aleele mărginite de arbori și flori, apare clădirea gospodăriei agricole de stat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 758. ♦ A stabili anumite limite ; a limita. Lungimea coșeriului nu este hotărîtă. . . ., însă moldovenii o mărginesc făcînd coșerile după puterea gospodariului. I. IONESCU, C. 167/4. ♦ Refl. A se învecina. Rîpa răsăriteană a lacului se mărginea cu codrii Tigheciului. ASACHI, S. L. II, 113. Și au ieșit și din țeara Împâratului-Verde, care să mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II, 11. 2. (Prin Transilv.) A tăia marginile unei scînduri; (regional) a feti, a dungălui. Cf. ALR II 6 461/192, 228, 346, 353, 365. 3. (Învechit) A defini, a preciza, a fixa. Slovenii, . . . cînd vreau să mărginească vrun lucru, se întrăbuințeazâ cu pronumele arătătoriu. MAIOR, IST. 244/26. Numirea leului mărginit în curs dă 40 parale este o legiuire sprijinită pe cursul monedilor dă aur și argint (a. 1 836). doc. ec. 640. ◊ R e f l. p a s. La români mai tare se hotărește sau mărginește lucrul punînd articulu după nume, decît întru alte limbi, în care articulu se pune înainte de nume. MAIOR, IST. 243/34. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se hotărî. Imperatul Domițian se mărgini ca însuși cu capul său să meargă asupra dachilor. MAIOR, IST. 3/3. 4. A reduce, a restrînge, a limita. Fu mărginit numai în posesiunea unei părți din Podolia. ASACHI, S. L. II, 34. Iar oștile moldovene. . . le mărginise în puțin număr. NEGRUZZI, S. I, 143, cf. 61. Și. . . nu a luat el. . . obligațiunea de a-și mărgini libertatea sa acolo unde ea începe a lovi libertatea celorlalți? GHICA, S. 202. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la o simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV, 130. Activitatea politică și ideologică a lui N. Bălcescu, deși mărginită de condițiile istorice în care a trăit, s-a sprijinit pe un adînc sentiment patriptic. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1, 108. ◊ Refl. pas. Numărul școlarilor însă a trebuit să se mărginească din pricina strîmtorării încăperilor. CR (1 834), 911/32. ♦ R e f l. A se limita, a se rezuma. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164, cf. 414. Omul care se mărginește numai în sfera cugetărilor sale, rămîne în veci în mîndra sa sărăcie. MARCOVICI, C. 38/3, cf. id. D. 10/7. Nevoia silindu-l iarăși l-au îmbărbătat de a nu să mărgini într-atîta. DRĂGHICI, R. 42/15. Îngrijirea de livezile încheiete în luna lui februarie se mărginește întru a curăți pomii de crengile cele uscate. I. IONESCU, C. 15/25. Ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342, cf. IV, 418/13. Nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi. . ., a mai adus și tarafuri de lăutări. CARAGIALE, O. II, 254, cf. IV, 145. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III, 22. Am avea multe de zis, dar le lăsăm pentru altă dată, acum ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II, 73. În autobiografia sa nu se mărginește numai la înșirarea datelor care-l priveau personal, bul. com. ist. ii, 156. Legătura între organele de conducere și membrii cooperativei nu se poate mărgini numai la discutarea problemelor în adunările generale. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 697. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. . ., apoi întoarse spatele. C. PETRESCU, A. R. 19. Mă voi mărgini la un singur punct. LL I, 7. Mă mărginesc a spune. . . CONTEMP. 1 957, nr. 566, 5/3. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică momente sau perioade de timp) O vedeți colo, colo în vale. . ., Unde păstorul zilele sale în paza turmei le mărginește, ALEXANDRESCU, O. I, 163. Mi-am mărginit toți anii copilăriei la țară. SAHIA, U.R.S.S. 18. ♦ R e f l. (Rar) A se stăpîni, a se înfrîna. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 5. (Neobișnuit) A fixa (cuiva) domiciliu forțat. Dacă vreun boier prindea prea multă poftă de vorbă. . ., îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X. 6. (Regional) A urmări. PAMFILE, J. II, 153. Te mărginesc din urmă. id. ib. 7. (Regional; complementul indică vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum. Com. din CUZDRIOARA-DEJ. – Prez. ind.: mărginesc. – Și: (neobișnuit) mărginá vb. I. LB. – V. margine.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL