1. [MDA2] mărdăgi [At: CADE / V: ~ăci, ~ăși, mâr~ / Pzi: ~gesc / E: marda] (Mun; Olt) 1-2 vtr A (se) murdări. 3-4 vtr A (se) strica. 5 vt (Fig) A insulta.
2. [MDA2] mărdăci v vz mărdăgi
3. [MDA2] mărdăși v vz mărdăgi
4. [MDA2] mârdăgi v vz mărdăgi
5. [Scriban] mărdăcésc și (ob.) -gésc v. tr. (cp. cu mardesc orĭ cu maldac). Sud. Terfelesc, murdăresc, stric: a mărdăgi o haĭnă. Fig. Ocărăsc, insult: l-a mărdăgit răŭ! – În Meh. mărdășesc.
6. [DGS] mărdăgi vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Înnegri. Jegoși. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa.
7. [DAR] mărdăci, mărdăcesc, vb. IV (reg.) a terfeli, a murdări.
8. [DLR] MĂRDĂCÍ vb. IV v. mărdăgi.
9. [DLR] MĂRDĂGl vb. IV. T r a n z. și r e f l. (Munt., Olt.) A (se) murdări, a (se) păta, a (se) terfeli (CADE, SCRIBAN, D., CIAUȘANU, GL.) ; a (se) prăpădi, a (se) strica (CADE, SCRIBAN, D., RĂDULESCU-CODIN). Nu trece pe acolo, că mărdâșești cămășile. BOCEANU, GL. Nu te freca de zid, că te mărdășești pe haine. id. ib. ◊ T r a n z. Fi g. Cine mărdăgește limba, băiețașii mei, își ucide pe tată-său. JIPESCU, O. 60. ♦ Tranz. Fig. A ocărî, a insulta. L-a mărdăgit rău! SCRIBAN, D. - Prez. ind.: mărdăgesc. - Și: mărdăcí (SCRIBAN, D.), mărdăși, mîrdăgi (CIAUȘANU, GL.) vb. IV. – De la marda.
10. [DLR] MĂRDĂȘl vb. IV v. mărdăgi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL