1. [DEX '09] MĂGULIT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.
2. [MDA2] măgulit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 77 / Pl: ~iți, ~e / E: măguli] 1 (Îvr) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate Si: lingușit. 2 Flatat.
3. [DEX '09] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.
4. [MDA2] amăguli v vz măguli
5. [MDA2] amăgulit2, ~ă a vz măgulit2
6. [MDA2] amăgulit1 sn vz măgulit1
7. [MDA2] măguli [At: VARLAAM – IOASAF, 117r/23 / V: (înv) a~ / Pzi: ~lesc / E: slv магоулити] 1 vt (Înv) A alinta. 2 vt A satisface pe cineva în mândria, în orgoliul său Si: a flata, a linguși. 3-4 vtr A (se) amăgi.
8. [DEX '98] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.
9. [DLRLC] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.
10. [Șăineanu, ed. VI] măgulì v. a linguși, gâdilând amorul propriu. [Slav. MAGULITI].
11. [Scriban] măgulésc v. tr. (vsl. maguliti sen, a linguși, d. mgr. *magulizo, d. mágulon, obraz; sîrb. -iti se. V. măgură). Fac să se bucure pin laude meritate orĭ pin lingușirĭ: comandantu îĭ măguli pe ostașĭ c’o vorbă bună, vulpea îl măguli pe corb pin lingușirĭ.
12. [DOOM 3] măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, 3 sg. măgulește, imperf. 1 măguleam; conj. prez. 1 sg. să măgulesc, 3 să măgulească
13. [DOOM 2] măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, imperf. 3 sg. măgulea; conj. prez. 3 să măgulească
14. [DER] măguli (măgulesc, măgulit), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).
15. [DGS] măgulit, -ă adj. (despre oameni) flatat. Se simte extrem de măgulit pentru încrederea pe care i-o acordă.
16. [DGS] măguli vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguși, <înv. și pop.> a lingări, <fam.; iron.> a flaușa, <înv. și reg.> a șutili, <reg.> a lifui, a lingăi, a mâglisi, <fig.> a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, <arg.> a limba. Își măgulește șeful pentru a fi promovată. 2 (compl. indică oameni) a complimenta, a flata. Oamenii orgolioși se simt bine când sunt măguliți. 3 (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. Încânta. Înșela1. Minți. Mistifica. Momi. Păcăli. Trișa. 4 (înv.; compl. indică ființe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăța.
17. [DLR] MĂGULÍT, -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. Ați făcut niște frumoase portreturi despre soțiile dv.; dar să nu bănuiți – îmi par cam măgulite. NEGRUZZI, S. I, 77. 2. Satisfăcut, flatat, încîntat. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O, I, 134. Ar fi prilej, prin urmare, ca mata să te simți foarte măgulită. HOGAȘ, DR. 224, cf. 159. Se simțea măgulită că a deșteptat o iubire atît de puternică în inima tînărului. REBREANU, I. 186, cf. id. R. I, 22. Începusem să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. Căpitanul se simțea măgulit. BRĂESCU, A. 244. Aruncă tuturor o privire mîndră, măgulit că era astfel compătimit de Olimpia. CĂLINESCU, O. I, 92. Fata era măgulită să stea de vorbă alături de bătrînul doctor, amicul din tinereță a mamei. BART, E. 311. Vă spun sincer că mă simt foarte măgulit de aprecierea unui om cult și inteligent. V. ROM. martie 1955, 194. – Pl.: măguliți, -te. – V. măguli.
18. [DLR] MĂGULÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A mîngîia, a alinta. Cuprinzîndu-l în brață, îl sărută și, măgulindu-l cu blîndeațe, cu smerenie, îi zisă. VARLAAM-IOASAF, 117r/23. ◊ (Glumeț) De voim să ne iubească Prefăcutele femei, Punem să le măgulească Un băț bun, mlădios de tei. PR. DRAM. 327. 2. T r a n z. A satisface pe cineva în mîndria, în orgoliul său ; a flata ; a linguși. Începură ei a-l măguli pre orbu, ceialanți orășăni întrebînd ce-i vor da. HERODOT (1645), 502. Pre acesta dară într-aceasta chip, coada în loc de cap puindu-i amăgulind-o o așezară. CANTEMIR, IST. 106. Și tu voiești să mă măgulești? KOTZEBUE. U. 27v/13. Nădeajdea a împărăți preste. . . noroade va măguli inima lui cea iubitoare de slavă. BELDIMAN, N. P. II, 52/1. Cu adimeniri viclene auzu-ți măgulesc. NEGRUZZI, S. II, 190. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII, 501. Adă lozul, să vedem mai bine! zise bărbatul, stăpînindu-și firea, căci încrederea femeii îl măgulea. REBREANU, NUV. 272, cf. id. R. I, 258. Încrederea pe care mi-o arăți mă măgulește și mai mult. CAMIL PETRESCU, T. II, 122. Așezați devreme în rîndul întîi, populînd sala, pentru a măguli vanitatea profesorilor. BRĂESCU, A. 192, cf. ARGHEZI, P. T. 77, GALAN, B. II, 266. Cu atît mai mult e cazul să te măgulească aprecierea lui. V. ROM. septembrie 1955, 92. ◊ A b s o l. Pe din față măgulește, Pe din dos te otrăvește, se zice despre cei fățarnici. Cf. ZANNE, P. II, 134. 3. R e f l. și (învechit) tranz. A (se) încînta ; a (se) amăgi. Pre mulți au măgulit lîngă sine. SIMION DASC., LET. 236. Dusu-o-au și la împărăteasa sa împăratul. . . ca să o măgulească să o întoarcă. DOFOFTEI, V. S. septembrie 19v/30, cf. octombrie 91v/31, noiembrie 98v/29. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde (a. 1750-1780). GCR II, 83/37. Și pre Cnimoi îl măguleaște, cu fealiuri de chipuri trăgîndu-l. AETHIOPICA, 6r/6. Romanii. . . măgulesc pre femei și încep a le răpi. BELDIMAN, N. P. I, 15/9, cf. id. E. 64/35. Cu aceste nădejdi măgulindu-să, s-au culcat în crevatul său. DRĂGHICI, R. 71/10, cf. 147/29. Să stai cu turcii, fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I, 25. Și. . . eu care m-am măgulit un moment că am vocațiune de autor. GANE, N. III, 154, cf. OȚETEA, T. V. 180. – Prez. ind.: măgulesc. – Și: (învechit) amăgulí vb. IV. – Din V. sl. магоулити сѧ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL