1. [DEX '09] MĂGULIRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.
2. [MDA2] măgulire sf [At: (a. 1750) GCR II, 49/6 / Pl: ~ri / E: măguli] 1 Lingușire. 2-3 Cuvânt sau faptă măgulitoare (4) Si: compliment, laudă. 4 (Rar) Satisfacție.
3. [DLRLC] MĂGULIRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a măguli; lingușire, încîntare. Măgulirea de a vedea venindu-ți în ajutor bărbați de litere distinși. MACEDONSKI, O. IV 89. Nu mă amăgesc însumi cu deșerte și pretențioase măguliri. ODOBESCU, S. III 511.
4. [Șăineanu, ed. VI] măgulire f. lingușire interesată.
5. [DEX '09] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.
6. [MDA2] amăguli v vz măguli
7. [MDA2] amăgulire sf vz măgulire
8. [MDA2] măguli [At: VARLAAM – IOASAF, 117r/23 / V: (înv) a~ / Pzi: ~lesc / E: slv магоулити] 1 vt (Înv) A alinta. 2 vt A satisface pe cineva în mândria, în orgoliul său Si: a flata, a linguși. 3-4 vtr A (se) amăgi.
9. [DEX '98] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.
10. [DLRLC] MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.
11. [Șăineanu, ed. VI] măgulì v. a linguși, gâdilând amorul propriu. [Slav. MAGULITI].
12. [Scriban] măgulésc v. tr. (vsl. maguliti sen, a linguși, d. mgr. *magulizo, d. mágulon, obraz; sîrb. -iti se. V. măgură). Fac să se bucure pin laude meritate orĭ pin lingușirĭ: comandantu îĭ măguli pe ostașĭ c’o vorbă bună, vulpea îl măguli pe corb pin lingușirĭ.
13. [DOOM 3] măgulire s. f., g.-d. art. măgulirii; pl. măguliri
14. [DOOM 2] măgulire s. f., g.-d. art. măgulirii; pl. măguliri
15. [DOOM 3] măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, 3 sg. măgulește, imperf. 1 măguleam; conj. prez. 1 sg. să măgulesc, 3 să măgulească
16. [DOOM 2] măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, imperf. 3 sg. măgulea; conj. prez. 3 să măgulească
17. [DER] măguli (măgulesc, măgulit), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).
18. [DGS] măgulire s.f. 1 adulare, adulație, flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, <rar> flaterie, lingușitorie, <fam.> linguș, <înv. și reg.> colachie, olastiseală, șuteală1, <reg.> mâglisire, <înv.> lingare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingăritură, linguitură, lingușie, lingușitură, măgulitură, molcomire, pohlibuitură, <fig.> gâdilare, tămâiere, <fig.; fam.> perială, perietură, <fig.; fam.; peior.> pupincurism, <fig.; înv.> îmbunare, îmbunătură. Măgulirea șefului enervează pe oamenii onești. 2 complimentare, flatare. Măgulirea unui om orgolios îți atrage bunăvoința acestuia. 3 (mai ales la pl. măguliri) amabilități (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), laudă, <reg.> parigorie. Femeile sunt sensibile la măguliri.
19. [DGS] măguli vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguși, <înv. și pop.> a lingări, <fam.; iron.> a flaușa, <înv. și reg.> a șutili, <reg.> a lifui, a lingăi, a mâglisi, <fig.> a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, <arg.> a limba. Își măgulește șeful pentru a fi promovată. 2 (compl. indică oameni) a complimenta, a flata. Oamenii orgolioși se simt bine când sunt măguliți. 3 (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. Încânta. Înșela1. Minți. Mistifica. Momi. Păcăli. Trișa. 4 (înv.; compl. indică ființe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăța.
20. [DLR] MĂGULIRE s. f. Faptul de a (se) m ă g u l i. 1. Lingușire ; amăgire, ademenire. M-am făcut surdu la măgulirea cea înșălătoare a lumii (a. 1 750). GCR II, 49/6. Departe de la el era toată măgulirea (cca 1 770). ARHIVA R. I, 55/24. Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pămînt, Ca o săgeată repede Pe aripe de vînt! ASACHI, S. L. I, 96. 2. Cuvînt, faptă măgulitoare (2); laudă, compliment. Cf. m ă g u l i (2). Îmi ziceți o măgulire care atinge pe tot celălalt neam al muierilor. KOTZEBUE, U. 18v/10. Spui că inima mea nu poate să ierte măgulirea ce faci altia. PR. DRAM. 350. De măgulirile lingușiei dreptul simț se întunecă. NEGRUZZI, S. I, 314, cf. 20. Nu mă amăgesc însumi cu deșerte și pretențioase măguliri. ODOBESCU, S. III, 511. Ca om de litere și publicist trecut de vîrsta tinereții, mărturisesc drept că am ajuns foarte simțitor la măguliri. CARAGIALE, O. VII, 363. 3. Satisfacție, mulțumire. Deși sarcina unui scriitor este foarte grea. . . ai cel puțin măgulirea de a vedea venindu-ți în ajutor bărbați de litere distinși. MACEDONSKI, O. IV, 89. – Pl.: măguliri. – V. măguli.
21. [DLR] MĂGULÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A mîngîia, a alinta. Cuprinzîndu-l în brață, îl sărută și, măgulindu-l cu blîndeațe, cu smerenie, îi zisă. VARLAAM-IOASAF, 117r/23. ◊ (Glumeț) De voim să ne iubească Prefăcutele femei, Punem să le măgulească Un băț bun, mlădios de tei. PR. DRAM. 327. 2. T r a n z. A satisface pe cineva în mîndria, în orgoliul său ; a flata ; a linguși. Începură ei a-l măguli pre orbu, ceialanți orășăni întrebînd ce-i vor da. HERODOT (1645), 502. Pre acesta dară într-aceasta chip, coada în loc de cap puindu-i amăgulind-o o așezară. CANTEMIR, IST. 106. Și tu voiești să mă măgulești? KOTZEBUE. U. 27v/13. Nădeajdea a împărăți preste. . . noroade va măguli inima lui cea iubitoare de slavă. BELDIMAN, N. P. II, 52/1. Cu adimeniri viclene auzu-ți măgulesc. NEGRUZZI, S. II, 190. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII, 501. Adă lozul, să vedem mai bine! zise bărbatul, stăpînindu-și firea, căci încrederea femeii îl măgulea. REBREANU, NUV. 272, cf. id. R. I, 258. Încrederea pe care mi-o arăți mă măgulește și mai mult. CAMIL PETRESCU, T. II, 122. Așezați devreme în rîndul întîi, populînd sala, pentru a măguli vanitatea profesorilor. BRĂESCU, A. 192, cf. ARGHEZI, P. T. 77, GALAN, B. II, 266. Cu atît mai mult e cazul să te măgulească aprecierea lui. V. ROM. septembrie 1955, 92. ◊ A b s o l. Pe din față măgulește, Pe din dos te otrăvește, se zice despre cei fățarnici. Cf. ZANNE, P. II, 134. 3. R e f l. și (învechit) tranz. A (se) încînta ; a (se) amăgi. Pre mulți au măgulit lîngă sine. SIMION DASC., LET. 236. Dusu-o-au și la împărăteasa sa împăratul. . . ca să o măgulească să o întoarcă. DOFOFTEI, V. S. septembrie 19v/30, cf. octombrie 91v/31, noiembrie 98v/29. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde (a. 1750-1780). GCR II, 83/37. Și pre Cnimoi îl măguleaște, cu fealiuri de chipuri trăgîndu-l. AETHIOPICA, 6r/6. Romanii. . . măgulesc pre femei și încep a le răpi. BELDIMAN, N. P. I, 15/9, cf. id. E. 64/35. Cu aceste nădejdi măgulindu-să, s-au culcat în crevatul său. DRĂGHICI, R. 71/10, cf. 147/29. Să stai cu turcii, fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I, 25. Și. . . eu care m-am măgulit un moment că am vocațiune de autor. GANE, N. III, 154, cf. OȚETEA, T. V. 180. – Prez. ind.: măgulesc. – Și: (învechit) amăgulí vb. IV. – Din V. sl. магоулити сѧ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL