1. [MDA2] mângâietură sf [At: PSALT. HUR. / P: ~gâ-ie~ / V: (înv) măngăitură, ~găi~, ~găit~, ~gâni~ / Pl: ~ri / E: mângâie + -(e)turăi] 1 (Înv) Milă1 (1). 2 (Îvr) Ispășire a păcatelor. 3 (Îvr) Încurajare. 4 (Înv) Satisfacție. 5-6 (Rar) Mângâiere (5-6).
2. [MDA2] măngăitură sf vz mângâietură
3. [MDA2] mângăietură sf vz mângâietură
4. [MDA2] mângănietură sf vz mângâietură
5. [MDA2] mângâitură sf vz mângâietură
6. [Scriban] mîngîĭetúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Împăcare, îmbunare (a unuĭ supărat). Mîngîĭere.
7. [DGS] mângâietură s.f. 1 (rar) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 2 (înv.) v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulțumire. Plăcere. Satisfacție.
8. [DLR] MĂNGĂITÚRĂ s. f. v. mîngîietură.
9. [DLR] MÎNGÎIETURĂ s. f. 1. (Învechit) Milă1, îndurare. Pomeniște mîngîieturile tale, Doamne, și mila ta. PSALT. HUR. 19v/16, cf. 58r/24. Audzi-me, Doamne, că dulce e meserearea ta; după multă miluirea ta (mângăeturilo[r] H) caută spre mere. PSALT. 133. 2. (Învechit, rar) Ispășire (a păcatelor). În toate zile să omori cîte un giunc jertveei pentru păcate, mîngînietură. PALLA (1581), ap. TDRG. 3. (Învechit, rar) Mîngîiere (1). Și acel om, derept și bine-cinstit, aștepta mîngîitura izraililor. CORESI, EV. 514. 4. (Învechit) Mîngîiere (2). Vai de voi, bogaților, că se va curma măngăitura voastră (a. 1574). GCR I, 9/7, cf. DDRF, SCRIBAN, D. 5. (Rar) Mîngîiere (3). Cf. POLIZU. E o liniște pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decît lătratul clinilor castelului, cari își reclamă tainul de hrană și mîngîituri de la dna Hasdeu. CARAGIALE, O. III, 170. - Pl.: mîngîieturi. - Și: (învechit) mîngîitúră, mîngînietúră, mîngăietúră (PSALT. HUR. 58r/24), măngăietúră, măngăitúră s. f. – Mîngîia + suf. -(e)tură.
10. [DLR] MÎNGÎITURĂ s. f. v. mîngîietură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL