1. [DEX '09] MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.
2. [MDA2] muzicant, ~ă smf [At: CĂLĂTORIE, I, 31r/14 / V: (reg) mozga~, moz~ / Pl: ~nți, ~e / E: it musicante, ger Musikant] 1 Persoană care execută piese muzicale la un instrument Si: (reg) mujicaș, (înv) muzic (1), muzicuș. 2 (Îcs) De-a ~nții Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 Persoană care cunoaște și care se ocupă cu muzica (1). 4 Persoană care are talent la muzică (1). 5 (Pex) Compozitor.
3. [DEX '98] MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant.
4. [DLRLC] MUZICANT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. Persoană care cîntă lă un instrument muzical; (învechit) persoană cu talent la muzică Erau muzicanți aleși de la Varșovia, cîntînd pe instrumente cu forme ciudate. SADOVEANU, O. VII 90. Natalia mea... este muzicantă din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 75. ◊ Fig. Orchestrația aeriană. și plină de farmec pe care o alcătuiesc... muzicanții înaripați. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ (Adjectival) Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mînoase... Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? ALEXANDRESCU, M. 178.
5. [DN] MUZICANT, -Ă s.m. și f. Cel care cîntă la un instrument muzical. [Cf. it. musicante, germ. Musikant].
6. [MDN '00] MUZICANT, -Ă s. m. f. cel care cântă la un instrument muzical ca profesionist. (< it. musicante, germ. Musikant)
7. [Șăineanu, ed. VI] muzicant m. 1. cel ce știe muzica; 2. cel ce compune sau execută bucăți de muzică.
8. [Scriban] *muzicánt, -ă s. (it. musicante, d. musicare, a face muzică, a cînta). Care știe muzica, care compune saŭ execută cîntece: Verdi a fost un mare muzicant. Cîntăreț simplu de stradă.
9. [MDA2] mozgant, ~ă smf vz muzicant
10. [MDA2] mozicant, ~ă smf vz muzicant
11. [DOOM 3] muzicant s. m., pl. muzicanți
12. [DOOM 2] muzicant s. m., pl. muzicanți
13. [DAS] MUZICANT. Subst. Muzicant, muzician, muzicuș (reg.), muzicastru (depr.); instrumentist, orchestrant (rar); cîntăreț (rar), lăutar, zicaș (reg.), zicălaș (reg.), zicălău (reg.). Fluieraș, fluierar, trișcar; naist, naingiu, neisan (înv.), muscalagiu (înv. și pop.); buciumaș, tulnicaș; cimpoiaș, cimpoier; surlaș, surlar; flautist; clarinetist; oboist; fagotist; trompet, trompetist, trompetaș (înv.), cornist, gornist, trîmbițaș, trombaș (reg.), trubaci (înv.), trombonist; saxofonist. Organist; flașnetar. Acordeonist, armonist (rar). Violonist, viorist, ceteraș (reg.), scripcar (reg.), diblar (pop.); violoncelist; contrabasist, contrabas, basist; bandurist, bandurar (rar.); chitarist; cobzar. Harpist. Țambalagiu. Pianist. Toboșar, tobaș (reg.), barabanci (înv. și reg.), tambur (ieșit din uz), daragiu (înv.), vuvar (reg.). Adj. Muzical; lăutăresc. Vb. A cînta, a cînta la un instrument, a zice (pop.). A fluiera, a buciuma; a trîmbița, a trompeti; a bate toba, a vuvui (reg.). Adv. Lăutărește. V. artă, artist, cîntăreț, formație muzicală, forme și genuri muzicale, instrumente muzicale.
14. [DLR] MUZICANT, -Ă s. m. și f. 1. Persoană care execută piese muzicale (la un instrument); (învechit) muzic (1), (regional) mujicaș, muzicuș. Acea mare sumă de muzicanți. CĂLĂTORIE, 31r/14. O armie de muzicanți. VÎRNAV, F. 163t/22. Un orhestru de 110 muzicanți alcătuia armonia liturghiei. AR (1829), 1442/34. Un bun declamator este pentru o limbă aceea [ce] este și un bun artist muzicant pentru executarea unei bucăți muzicale. CR (1834), 2821/44. Și pe-acolo or fi mojicanți, degeaba, n-au haz. ALECSANDRI, T. 990. Bande de femei muzicante. ODOBESCU, S. III, 110. Organe, fluiere, chitări . . . și alte multe de-alde astea cîntati într-o unire, de râmîneau marți cei mai buni muzicanți din lume. ISPIRESCU, L. 237. Muzicanții, înfierbîntați de șampania trimisă . . . , păreau atinși de paroxismul delirului acrobatic. C. PETRESCU, C. V. 311, cf. id. Î. II, 193. Au venit apoi muzicanți turci, cu țimbale și flaute. SADOVEANU, O. XI, 336. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice ? . . . Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase ? ALEXANDRESCU, O. I, 270. ◊ F i g. Orchestra aeriană și plină de farmec, pe care o alcătuiesc, în miezul înflăcărat al zilei, muzicanții înaripați și fără de număr ai lui Dumnezeu. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ De-a muzicanții = numele unui joc de copii. Cf. PAMFILE, J. I, 51. 2. Persoană care cunoaște muzica (1), care se ocupă cu muzica, care are talent la muzică; p. e x t. compozitor. Muzicant, cel ce știe muzica. VÎRNAV, L. 138v/4. Natalia mea este muzicantă din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I, 75, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. [Era] înconjurată de tineri aleși și felurit înzestrați . . . Unul e muzicant, altul profesor, altul sculptor. SADOVEANU, E. 239. – Pl: muzicanți, -te. – Și: (regional) mozicant, -ă, mozgant, -ă (com. din TECUCI) s. m. și f. – Din it. musicante, germ. Musikant.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL