1. [DEX '09] MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.
2. [MDA2] muftiu sm [At: M. COSTIN, ap. LET.2 I, 285 / V: (înv) mufti, muftu, muht~ / Pl: ~ii / E: tc müfti] 1 Șef religios al unei comunități musulmane mai mari. 2 (Spc; șîs marele ~) Conducător al cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești.
3. [DEX '98] MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.
4. [DLRLC] MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a musulmanilor. El dobîndi de la muftiul Sanollah o fetva (= sentință). BĂLCESCU, O. II 292.
5. [Șăineanu, ed. VI] muftiu m. interpretul legii, cea mai înaltă autoritate religioasă la Mahomedani, numit și Șeik-ul-Islam sau Capul adevăratei religiuni, reprezentantul religios al Profetului: Vizirul și Muftiul, topuzul și Coranul AL. [Turc. MUFTI].
6. [Scriban] muftíŭ m. (turc. ar. mufti). Prelat musulman. (Marele muftiŭ se numește șeic-ul-islam). – Vechĭ și muhtiŭ.
7. [MDA2] mufti sm vz muftiu
8. [MDA2] muftu sm vz muftiu
9. [MDA2] muhtiu sm vz muftiu
10. [Scriban] muhtíŭ, V. muftiŭ.
11. [DOOM 3] muftiu s. m., art. muftiul; pl. muftii, art. muftiii (desp. -ti-ii)
12. [DOOM 2] muftiu s. m., art. muftiul; pl. muftii, art. muftiii (-ti-ii)
13. [DER] muftiu (muftii), s. m. – Șef religios al unei comunități musulmane. – Mr. mufti. Tc. (arab.) mŭfti (Eguilaz 455; Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1493), cf. ngr. μουφτή, bg. mjuftija.
14. [DLR] MUFTÍU s. m. Șef religios al unei comunități musulmane mai mari; s p e c. (și în sintagma marele muftiu) conducătorul cultului islamic dintr-o țară. Întîi la muftiul și la vizirul, în gloată adunați, au mers. M. COSTIN, LET.2 I, 285. Cine era muftiul, Capul legii turcești ? id. O.102, cf. MAG. IST. V, 169. Muftiiul s-ascunsesă, și găsindu-l, l-au muncit. NECULCE, L. 167. Și au trimis de au întrebat pe muhtiul. AXINTE URICARIUL, LET.2 II, 127. Au pus împăratul de au dat fetvale muftiul, ca să între oastea în Moldova (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 276/11. Împreună cu marele muftu, patriarhul turcesc și cu vezirul. DIONISIE, C. 198. Muftiul, capul legii cu o deplină stăpînire, ca și la creștinii grecești sf[î]nțitul patriarh. SP I, 79/20. Hafiz- Pașa. . . dobîndi de la muftiul Sanollah o fetvă. BĂLCESCU, M. V. 445, cf. 85. Cîte episcopii și mitropolii orientale christiane au dispărut și locul prelaților l-au ocupat muftii mahomedani. BARIȚIU, P. A. I, 213. Dar mufti răspunde: „Capul dacă piere, Gloatele reintră în a lor tâcere”. BOLINTINEANU, P. I, 139. Stau cu ceasurile la geamie și ascultă pe muftiu cum tîlcuiește Coranul. GALACTION, O. A. I, 341, cf. NOM. PROF. 75. Întîmplarea aceasta n-a produs impresie rea nici asupra vizirului, nici asupra muftiului (capul religiei otomane). C. GANE, TR. V. 132, cf. 311. În ogradă la Cearsî-giami, trăiesc muftiul și cadiul musulmanilor, cîntind celor patru vînturi mărirea profetului. SADOVEANU, O. X, 408. – Pl.: muftii. – Și: (învechit) muftí, muftú, muhtíu s. m. – Din tc. müfti.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL