1. [DEX '09] MUCIGĂIT, -Ă adj. v. mucegăit.
2. [MDA2] mucigăit, ~ă a vz mucegăit
3. [DEX '09] MUCEGĂI, pers. 3 mucegăiește, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai, a se acoperi, a fi pătruns de mucegai; a mucezi. [Var.: mucigăi vb. IV] – Din mucegai.
4. [DEX '09] MUCEGĂIT, -Ă, mucegăiți, -te, adj. Acoperit de mucegai; mucezit, muced. [Var.: mucigăit, -ă adj.] – V. mucegăi.
5. [DEX '09] MUCIGĂI vb. IV v. mucegăi.
6. [MDA2] mucegăi vir [At: I. IONESCU, C. 137/1 / V: (reg) ~cig~, (cscj) ~ia, ~cigăia / Pzi: 3 ~ește / E: mucegai] 1-2 A se acoperi de mucegai (1) (degradându-se, stricându- se) Si: a (se) mucezi, (reg) a (se) mucuri1.
7. [MDA2] mucegăia v vz mucegăi
8. [MDA2] mucegăiat, ~ă a vz mucegăit
9. [MDA2] mucegăit, ~ă a [At: EMINESCU, N. 78 / V: (reg) ~ăiat, ~cig~, ~iet / Pl: ~iți, ~e / E: mucegăi] 1 Care este acoperit cu un strat de mucegai (1) (fiind degradat, stricat) Si: muced (1), mucezit2, (rar) mucegăios, (reg) mucegărit. 2 (Pex) Plin de igrasie. 3 (Fig) Învechit. 4 (Fig) Demodat.
10. [MDA2] mucigăia v vz mucegăi
11. [MDA2] mucigăiet, ~ă a vz mucegăit
12. [DLRLC] MUCEGĂI, pers. 3 mucegăiește, vb. IV. lntranz. și refl. A prinde mucegai, a se acoperi de mucegai, a mucezi.
13. [DLRLC] MUCEGĂIT, -Ă, mucegăiți, -te, adj. Acoperit sau pătruns de mucegai; muced. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Ajunse... la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, L. 359. Orașul vechi... cu streașinele mucegăite. EMINESCU, N. 78. – Variantă: mucigăit, -ă (COȘBUC, P. I 158, SLAVICI, N. II 315) adj.
14. [Șăineanu, ed. VI] mucegăit a. acoperit cu mucegaiu.
15. [Scriban] mucegăĭésc v. intr. (d. mucegaĭ). Mucezesc, prind mucegaĭ.
16. [DOOM 3] mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, 3 pl. mucegăiesc, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască
17. [DOOM 2] mucegăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiește, imperf. 3 sg. mucegăia; conj. prez. 3 să mucegăiască
18. [MDO] mucegăi (ind. prez. 3 sg. mucegăiește, conj. mucegăiască)
19. [IVO-III] mucegăesc, -găiască 3 conj., -găiam 1 imp.
20. [DLR] MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
21. [DLR] MUCEGĂI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. A se acoperi de mucegai (1), a prinde mucegai (degradîndu-se, stricîndu-se); a (se) mucezi, (regional) a (se) mucuri1. Toată pîne să aprinde și mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 137/1. Trebuie să cosesc și să adun finul. . . Dacă nu sînt acolo, se mucegăiește. CAMIL PETRESCU, O. III, 22. [Pîinea] o mucigăit. ALR II/I MN 7, 6 847/386. ♦ T r a n z. f a c t. A face să mucegăiască. [Un porumb] stricat va mucigăia pe mulți din cei buni. DRĂGHICI, ap. TRDG. Cea mai mică neîngrijere și perdere de vreme lasă holdele. . . în voia ploilor. . . le încolțăște și le mucegăiazâ. I. IONESCU, C. 124/3, cf. 163/15. ◊ F i g. Venind se vede ploaia cu lacrimi pe obraz, Să ne mucigăiască privirea și cuvintele. LESNEA, A. 119. – Prez. ind. pers. 3: mucegăiește. - Și: (regional) mucegăiá vb. I, mucigăi vb. IV, mucigăiá vb. I. – V. mucegai.
22. [DLR] MUCEGĂIT, -Ă adj. Care a prins mucegai (1), care este acoperit cu un strat de mucegai (fiind degradat, stricat), muced (I 1), mucezit2, (rar) mucegăios, (regional) mucegărit; p. e x t. plin de igrasie, cu igrasie. Orașul vechi. . . cu streșinile mucegăită. EMINESCU, N. 78. Auzi d-ta, comisar, care nu te dă pe mîna sergenților ca să te ducă în bătăi la secție și să te vîre-n vreo gaură mucigăită. SLAVICI, N. II, 315. Ajunse apoi la o fîntînă mucegăită și plină de nomol. ISPIRESCU, L. 359. Mucigăitul smîrc al văii cu poezie se vestmîntă. MACEDONSKI, O. I, 63. În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe, stă trist, mucigăit, Și numai cîteodatâ în jurul său revine Mișcarea vieții calde. COȘBUC, B. 167. S-a dus la București pe jos, cu un bulgăre de mămăligă mucegăită în traistă, PETICĂ, O. 206. Podul bătrîn de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită. REBREANU, I. 9. Se mai găsea în mucegăita odaie o sobă de tinichea cu plită. STANCU, R. A. II, 404, cf. GALAN, Z. R. 358. Îi fu frig, un frig asemănător cu cel pe care-l simțise în holul mucegăit al liceului. t. POPOVICI, S. 39. [Pîine] mucegăietă. ALR II/I MN 7, 6 847/520. [Vinul] este mucigăit. ALR SN I h 239/848, cf. ALR II/I MN 7, 6 847/386, 537, 762, 791, 928. ♦ F i g. Învechit, perimat, depășit, demodat. [Cîntecul] ăsta e mucegăit. Să zică unul plin de rouă. IOVESCU, N. 138. Ania, fiica unui profesor sărac și mucegăit, se căsătorește. CONTEMP. 1949, nr. 162, 2/2. Tustrei doreau răsturnarea orînduirii stupide, mucegăite a lumii burgheze. BENIUC, M. C. I, 190. – Pl.: mucegăiți, -te. - Și: (regional) mucegăiat, -ă, mucigăit, -ă, mucigăiét, -ă adj. – V. mucegăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL