1. [DEX '09] MUCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus.
2. [MDA2] muced, ~ă [At: BIBLIA (1688), 1591/44 / V: (înv) ~e, ~cid / Pl: ~ezi, ~e / E: ml mucidus, -a, -um] 1 a Mucegăit. 2 a (Reg; îla) ~ de beat Extrem de beat. 3 a (D. gust, miros) Caracteristic mucegaiului (1) sau obiectelor mucegăite. 4 a (Reg; îs) Vin ~ Vin cu gust de mucegai (1). 5 a (Reg; pan; d. obiecte de cupru sau de alamă) Oxidat. 6 a (Pan; d. cărți, hârtie) Îngălbenit. 7 a (Pan; d. cărți, hârtie) Degradat. 8 a (Fig) Care nu mai corespunde Si: depășit. 9 a (Pop; d. cai) Vânăt-fumuriu. 10 a (Reg; îs) Mere ~e Specie de mere nedefinită mai îndeaproape. 11 sf (Îvr) Boală care provoacă mucegăirea fagurilor Vz mucezeală (4).
3. [DLRLC] MUCED, -A, mucezi, -de, adj. Acoperit de mucegai (din cauza vechimii sau a șederii în umezeală); mucegăit. Cu sfărmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat. COȘBUC, P. II 69. Un lanț de dughene de lemn mucede... alcătuiesc una și singura uliță a Romanului. NEGRUZZI, S. I 194. ◊ (Despre miros) Camerele păstrau mirosul muced de pustiu și închis. C. PETRESCU, R. DR. 102. ◊ (Despre alimente) Untură de porc mucedă ori rîncedă. ȘEZ. III 145. (Despre cărți, hîrtie) îngălbenit de vreme, degradat. Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. (Regional, despre părul unor animale) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vînăt.
4. [Șăineanu, ed. VI] muced a. 1. acoperit pe suprafață cu un fel de mușchiu, când un corp începe a putrezi: pâine mucedă, vin muced; 2. îngălbenit de timp: pe mucedele pagini stau domniile române EM.; 3. cu părul negru-vânăt (despre cai). [Lat. MUCIDUS].
5. [Scriban] múced, -ă adj. (lat. múcidus; pv. muide, fr. moîte. V. muc). Stricat saŭ acoperit de mucegaĭ.
6. [MDA2] mucede a vz muced
7. [MDA2] mucid, ~ă a vz muced
8. [DOOM 3] muced adj. m., pl. mucezi; f. mucedă, pl. mucede
9. [DOOM 2] muced adj. m., pl. mucezi; f. mucedă, pl. mucede
10. [DER] muced (mucedă), adj. – Mucegăit. – Var. (înv.) mucid. Lat. mūcĭdus (Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1158; REW 5711), cf. v. it. muzzo, prov. muide, fr. moite. – Der. mucezi, vb. (a face mucegai); mucezeală, s. f. (mucegai); mucegai (var. mucigai), s. n. (un fel de ciupercă, Mucar mucedo; boșorog), din mucezi ca putregai din putrezi, cf. ucigaș din ucide (Tiktin; după Pușcariu 1115 și Pușcariu, Dacor., VII, 478; der. ca it. moccicaglia; după Pascu, Suf., 200, din muced cu suf. -aie); mucegăios, adj. (plin de mucegai); mucegăi, vb. (a prinde mucegai).
11. [DRAM 2021] múced, -ă, mucezi, mucede, adj. 1. Acoperit de mucegai. 2. Umed. 3. (Cal) sur; focău; facău. ■ (top.) Tăul Muced, mlaștină în bazinul superior al Văii Izei; „locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza” (Dermer, Marin, 1935: 39). ■ (onom.) Mucedu, poreclă în Dumbrăvița. – Lat. mucidus „muced” (Șăineanu, DEX, MDA).
12. [DRAM 2015] muced, -ă, mucezi, mucede, adj. – 1. Acoperit de mucegai. 2. Umed. 3. (ref. la cai) Sur; focău; facău (ALR, 1956: 276). ♦ (top.) Tăul Muced, mlaștină în bazinul superior al Văii Izei; „locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza” (Demeter, Marin, 1935: 39). – Lat. mucidus „muced” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
13. [DRAM] muced, -ă, adj. – 1. Acoperit de mucegai. 2. Umed. „Locul de întâlnire a numeroase pâraie, pe povârnișul de nord al muntelui Bătrâna, de unde izvorește Iza” (Demeter, Marin, 1935: 39). 3. (ref. la cai) Sur; focău; facău (ALR 1956: 276). – Lat. mucidus (Pușcariu, Candrea-Desusianu cf. DER).
14. [DLR] MUCED, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. Mucegăit. iPlinele lor de mâncat s-au făcut uscate și mucede. BIBLIA (1688), 1591/44. Mănîncă. . . grîu care puțea sau mucid. N. COSTIN, ap. GCR II, 12/14. Să nu fie făina veache. . . nici să fie mucede. IACOV, SYN. 2r/19. Hotarul. . . pănă în dreptu handanului, în fîntîna mucidă (a. 1765). ȘTEFANELLI, D. C. 77. Omul se simte cît e de mic . . . înaintea astor oase mucede ce au avut odinioară carne și sînge ca noi. NEGRUZZI, S. I, 216. Un lanț de dughene de lemn mucede de vechie cu lungi și spînzurate streșine. id. ib. 194. Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar. MACEDONSKI, O. I, 154. Untură de porc mucedă ori rîncedă. ȘEZ. III, 145. Turnul muced stă-nclinat. COȘBUC, P. N, 69. Mă duse. . . la casa bătrînească, cu dranița mucedă și cu pereții coșcoviți. C. PETRESCU, s. 12. Era, se vede, o brățară care se săturase de zăcut în pămîntul muced și negru. id. R. dr. 67. Am auzit că la armată . . . mîncați numai mămăligă mucedă. SAHIA, N. 118. Se uită lung la pereții mucezi ai beciului, CAMILAR, N. I, 353, cf. 324. Pe un pat de paie mucede, o vacă bălțată își lingea vițelul proaspăt fătat. T. POPOVICI, S. 428, cf. ALRM II/I h 22. (Substantivat) Vine rînced lîngă muced, se zice cînd se adună cei la fel de răi. Cf. PANN, P. V. II, 135/16, ZANNE, P. IV, 230. ◊ E x p r. (Regional) Muced de beat = extrem de beat. CHEST. VIII 109/34. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic mucegaiului (1) sau obiectelor mucegăite. Camerele. . . păstrau mirosul muced de pustiu și închis. C. PETRESCU, R. DR. 102. (Substantivat) Are iz a butoi sau a muŝed. ALR SN I h 239/250. ◊ (Regional) Vin muced = vin cu gust de mucegai (1). H X 534. ♦ P. a n a l. (Regional; despre obiecte de cupru sau alamă) Oxidat, coclit (Voivozi-Carei). Cf. ALRM SN I h 387/325. ♦ (Despre cărți, hîrtie) Îngălbenit, uzat, degradat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bâtrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile române. EMINESCU, O. I, 32. ♦ F i g. Care nu mai corespunde; depășit. Această pretensiune a sa, o scotea Martonfi dintr-un canon muced al conciliului ținut la Roma. BARIȚIU, P. A. I, 326. 2. (Popular; mai ales despre cai) Vînăt- fumuriu. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel. COȘBUC, P. II, 194, cf. H II 131, 185, 203, IV 84, VII 183, IX 142, 262, X 535, CHEST. V 76, ALR I 1491/59, 227, 351, 1 492/890, 896, ALR II 3 403/219, a III 3, V 14. ◊ (Regional) Mere mucede = numele unei specii de mere. Cf. ALR II 6 067/235. II. S. f. (Învechit, rar) Boală care provoacă mucegăirea fagurilor. V. m u c e z e a l ă (2). Muceda se înțeleage stricarea și împuțirea fagurilor, carea măcar arareori, totuși se întîmplă și aceasta la unii stupi și deacâ nu li se va ajuta în vreame. . . atuncea muceda treace la toți fagurii și se întinde preste tot lăcașul. TOMICI, C. A. 157/20, cf. 158/4. – Pl.: mucezi, -de. - Și: (învechit) múcede, múcid, -ă adj. – Lat. mucidus, -a, -am.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL