1. [MDA2] mozaviri vt [At: (a. 1642) BV I, 125/11 / V: muzăv~, muzev~ / Pzi: ~resc / E: mozavir] (Înv) 1 A calomnia. 2 A încerca să înșele.
2. [MDA2] mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.
3. [MDA2] muzăviri v vz mozaviri
4. [MDA2] muzeviri v vz mozaviri
5. [Scriban] mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.
6. [DER] mozavir (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).
7. [DLRLV] MOZAVIRI vb. (ȚR) A defăima, a calomnia. Să nu muzăvirim pre nimenea. ÎNVĂȚĂTURI 1642. Fu pîrit și muzevirit de Manea. N 1682, 5r. Nu mozaviriia aceia unul pre altul precum facem noi, creștinii. VS 1705, 130v; cf. ÎNV. 1642, 15r, 15v, 16v, 17r; MARDARIE, 158; ANON. CANTAC.; ST. LEX., 294; CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 46r; N 1727, 135r; MĂRGĂRITARE 1746. Variante: muzăviri (ÎNVĂȚĂTURI 1642), muzeviri (N 1682, 5r). Etimologie: mozavir + suf. -i. Vezi și mozavir, mozavirie. Cf. amesteca, balamuți, blojori, pohlibui.
8. [DLRLV] MOZAVIR s. m. (Mold., ȚR) Defăimător, calomniator. A: Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe. ȘAPTE TAINE. Mozavirii ce-l băga cu cuvint rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. B: Sîntu împreunătoriu tuturor răutăților, urîtoriu, clevetnic, muzaviriu ... ÎNV. 1642, 3v. Să nu fie fost mîndru sau ... mozaviriu. ÎNV. 1702,14v. Ca un tîlhar și mozavir ce este să-l iei si să-l perzi. E 1777, 101r; cf. MARDARIE, 158. 282, 293; ST. LEX., 294, LEX: 1683, 36v; PAT. 17052, 159v; E 1777, 103r. // C: V-ați făcut răi, fără, de leage, mozaviri. LD, 4v; cf. LD ,9r: PF, 75r. Variante: muzaviriu (ÎNV. 1642, 3v). Etimologie: tc. müzevvir. Vezi și mozaviri, mozavirie. Cf. b a l a m u t, b I o j e r i t o r, ciocotniță (2), o c a r n i c (2).
9. [DLRLV] MUZĂVIRI vb. v. mozaviri.
10. [DLRLV] MUZEVIRI vb. v. mozaviri.
11. [DLR] MOZAVIRI vb. IV. T r a n z. (Învechit) A defăima, a calomnia; a încerca să înșele. Să nu muzăvirim pre nimenea (a. 1642). BV I, 125/11. Aceia oameni răi. . . mozavirind și marghiolind spre vreunul den noi (a. 1658). MAG. IST. II, 184/29. Fu. părăt și muzevirit de Manea. GAVRIL, NIF. 8/27. Oamenii aceia carii defaimă și mozaviresc pre oamenii cei direpți. CHEIA ÎN. 97v/29. Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă pentru mozaviria ce mozavirise pre svîntul Nifon (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. IV, 251. În taină umbla tot mozavirindu-l și îndemnînd gloatele, ca sâ-l ucigă (sfîrșitul sec. XVII). ib. 341. ◊ A b s o l. Nici ne iubim unul cu altul, ce ocărim și viclenim și mozavirim (a. 1746). ap. TDRG. – Prez. ind.: mozaviresc. - Și: muzăvirí, muzevirí vb. IV. – V. mozavir.
12. [DLR] MOZAVÍR s. m. (Turcism învechit) Defăimător, calomniator; om viclean. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe (a. 1645). ap. TDRG. Boierindu-se cu mite și fiind mozaviri, vînd în tot ceasul pre boierii țării la domnia mea (a. 1669). MAG. IST. I, 132/17. Mozavirii ce-l băga cu cuvînt rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. 191/18. – Pl.: mozaviri. – Din tc. müzevvir.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL