1. [MDA2] mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.
2. [Scriban] mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.
3. [DER] mozavir (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).
4. [DLRLV] MOZAVIR s. m. (Mold., ȚR) Defăimător, calomniator. A: Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe. ȘAPTE TAINE. Mozavirii ce-l băga cu cuvint rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. B: Sîntu împreunătoriu tuturor răutăților, urîtoriu, clevetnic, muzaviriu ... ÎNV. 1642, 3v. Să nu fie fost mîndru sau ... mozaviriu. ÎNV. 1702,14v. Ca un tîlhar și mozavir ce este să-l iei si să-l perzi. E 1777, 101r; cf. MARDARIE, 158. 282, 293; ST. LEX., 294, LEX: 1683, 36v; PAT. 17052, 159v; E 1777, 103r. // C: V-ați făcut răi, fără, de leage, mozaviri. LD, 4v; cf. LD ,9r: PF, 75r. Variante: muzaviriu (ÎNV. 1642, 3v). Etimologie: tc. müzevvir. Vezi și mozaviri, mozavirie. Cf. b a l a m u t, b I o j e r i t o r, ciocotniță (2), o c a r n i c (2).
5. [DLR] MOZAVÍR s. m. (Turcism învechit) Defăimător, calomniator; om viclean. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe (a. 1645). ap. TDRG. Boierindu-se cu mite și fiind mozaviri, vînd în tot ceasul pre boierii țării la domnia mea (a. 1669). MAG. IST. I, 132/17. Mozavirii ce-l băga cu cuvînt rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. 191/18. – Pl.: mozaviri. – Din tc. müzevvir.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL