1. [DEX '09] MORTIERĂ s. f. v. mortier.
2. [MDA2] mortieră2 sf vz mortier
3. [MDA2] mortieră1 sf [At: DN3 / Pl: ~re / E: fr meurtrière] Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma.
4. [DN] MORTIERĂ s.f. 1. V. mortier. 2. Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma; fereastră de tragere. [< fr. meurtrière].
5. [MDN '00] MORTIERĂ s. f. 1. deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. 2. v. mortier. (< fr. meurtrière)
6. [DEX '09] MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.
7. [MDA2] mortar2 sm vz mortier
8. [MDA2] mortariu sn vz mortier
9. [MDA2] mortiar s vz mortier
10. [MDA2] mortier sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 73/43 / V: ~tar sm, ~tariu (Pl: ~tarie), (înv) ~iar, ~ă sf ~tiri ssp / P: ~ti-er / Pl: ~e / E: fr mortier] Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole.
11. [MDA2] mortiri ssp vz mortier
12. [DEX '98] MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.
13. [DLRLC] MORTIER, mortiere, s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită pentru a trage în spatele unor obstacole. Mortierele pîndeau linia depărtărilor. CAMILAR, N. II 101. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. – Pronunțat: -ti-er. – Variantă: (învechit) mortieră (BĂLCESCU, la CADE) s. f.
14. [DN] MORTIER s.n. Tun de mare calibru, cu țeava scurtă și cu o traiectorie foarte curbată; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortieră s.f. / < fr. mortier].
15. [Șăineanu, ed. VI] mortier n. tun mic: mortierele se numiau pive BĂLC. (= fr. mortier).
16. [Scriban] *mortiér n., pl. e (fr. mortier, d. lat. mortarium, piŭă, covată, tencuĭală; it. mortaro, mortaio. V. mojar). Tun scurt și gros, de mare calibru, pus pe un afet fără roate care servește la aruncat boambe și granate, numit odinioară piŭă, V. săcăluș.
17. [DOOM 3] !mortieră (deschidere în zid; tun) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere
18. [DOOM 2] *mortieră2 (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere
19. [IVO-III] mortieră, -re.
20. [DOOM 2] mortier (-ti-er)/mortieră1 (-ti-e-) (tun) s. n. / s. f., pl. mortiere
21. [MDO] mortier
22. [DE] MORTIÉR (< fr.) s. n. Gură de foc fără recul, de calibru mijlociu sau mare cu țeavă scurtă, care trage cu un unghi mai mare de 45° față de orizontală.
23. [DLR] MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.
24. [DLR] MORTIÉR s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole. Lucruri de a pușcăriei. . . 8 mortiri. N. COSTIN, LET. II, 73/43. 40 tunuri, 3 mortari (tun de aruncat bombe), o mare mulțime de puște. AR (1829), 292/10. Artileria alcătuită din trii tunuri și un mortariu. ib. 301/24. Am găsit 4 tunuri, un mortiar, trei magazii de praf de tun și o magazie de sare. CR (1829), 1361/25. Mortierele se numeau pive și obuzurile bumbarale. BĂLCESCU, M. V. 658. Artileria cetății era 71 tunuri de calibru diferit. . . apoi 2 mortarie. BARIȚIU, P. A. II, 507. Pe gurile largi ale mortierelor zbucniră cîte o limbă de flăcări pe cari vîntul le întoarse înapoi. SANDU-ALDEA, U. P. 135. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. Cu două luni înaintea armistițiului, a fost îngropat de-o mortieră la Cașin. C. PETRESCU, A. 366. Mortierele pîndeau linia depărtărilor, CAMILAR, N. II, 101. – Pronunțat: -ti-er. – Pl.: mortiere. – Și: (sg. refăcut după pl.) mortiéră s. f.; (învechit) mortiár subst., mortár s. m., mortáriu (pl. mortarie) s. n., mortíri subst. pl. – Din fr. mortier. – La scriitorii mai vechi, din rus. мортур, мортура sau după lat. mortarium.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL