1. [DEX '09] MOROCĂNOS, -OASĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.
2. [MDA2] morocănos, ~oasă [At: ALECSANDRI, T. 758 / V: (reg) ~răcan, răc-, ~ogă~ / Pl: ~oși, ~oase / E: morocăni + -os] 1 a (D. oameni) Care vorbește puțin și, atunci când vorbește, obiectează Si: posac, ursuz. 2 a (D. înfățișarea, manifestările oamenilor) Care exprimă o proastă dispoziție sufletească Si: (îrg) moros. 3 a (Rar) Plictisitor, anost. 4 a (Reg) Leneș, încet la minte și la vorbă Si: bleg. 5 smf Idiot. 6 a (Reg) Prefăcut. 7 a (Ban; îf morăcănos) Voinic, bine legat.
3. [DLRLC] MOROCĂNOS, -OASĂ, morocănoși, -oase, adj. Ursuz, posac, posomorit. Pe poartă intră, dîrz și morocănos, bătrînul Mihu. SADOVEANU, O. VII 160. Sub înfățișarea întotdeauna placidă și de atîteaori morocănoasă, eu am avut prilej să aflu ce ascundea. C. PETRESCU, C. V. 301. Moșul meu... este... un bătrîn serios, morocănos. ALECSANDRI, T. 758.
4. [Șăineanu, ed. VI] morocănos a. care bombănește într’una, om posac din fire: groși în ceafă și morocănoși AL.
5. [Scriban] morocănós, -oásă adj. (d. morocănesc; rut. morokliviĭ, amorțitor). Ursuz, care bodogănește mereŭ, moros.
6. [MDA2] morăcănos, ~oasă a vz morocănos
7. [MDA2] morogănos, ~oasă a vz morocănos
8. [DOOM 3] morocănos adj. m., pl. morocănoși; f. morocănoasă, pl. morocănoase
9. [DOOM 2] morocănos adj. m., pl. morocănoși; f. morocănoasă, pl. morocănoase
10. [IVO-III] morocănos, -și.
11. [DLR] MOROCĂNÓS, -OÁSĂ adj. 1. (Despre oameni) Care vorbește puțin, care tace mereu (și, cînd vorbește, bombănește, obiectează), p o s a c, u r s u z; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care exprimă, trădează o proastă dispoziție sufletească; (învechit și regional) moros. Nu-l cunoști pe moșul meu . , . un bătrîn serios, morocănos, de pe vremea lui Papură Vodă. ALECSANDRI, T. 758, cf. 422, 438. Sfădăuși, morocănoși: cînd era masa gata, atunci stîrneau ceva sfadă. CONTEMPORANUL, V1 103. Zău că nici nu prea aveam de ce să viu – răspunse el morocănos. SLAVICI, V. P. 82, Am auzit că e bătrîn morocănos și hursuz. HOGAȘ, M. N. 104. Mi s-a părut un om morocănos. LUNGIANU CL. 111. Sub înfățișarea placidă și de atîtea ori morocănoasă, eu am avut prilejul să aflu ce ascundea. C. PETRESCU, C. V. 301, cf. id. Î. II, 67. Pe poartă intră, dîrz și morocănos, bătrînul Mihu. SADOVEANU, O. V, 697, cf. id. P. S. 143, V. ROM. decembrie 1954, 59. ◊ (În context figurat) [Zăpada] se topea alene, împrăștiind cu umor pe fața morocănoasă a fluviului. . . o frivolă risipă de danteluri pufoase. GALAN, B; II, 113. ♦ (Rar) Plictisitor; anost. Levantinele, deprinse totuși cu viața morocănoasă din Constantinopol, găsesc pe cea de la noi și mai nesuferită. IORGA, C. I. I, 152. 2. (Regional) Leneș, încet la minte și la vorbă; bleg (Toplița). ALR II 3 721/228. ♦ (Substantivat) Idiot, cretin (Larga-Iași). ALR II 3 670/520. 3. (Regional) Prefăcut, nesincer (Miron Costin-Roman). ALR I .1 558/536. 4. (Prin Ban., în forma morăcănos) Zdravăn, voinic, bine legat. NOVACOVICIU, C. B. I, 14. – Pl.: morocănoși, -oase. – Și: (regional) morogănós, -oásă (ALR I 1 399/558), morăcănós, -oásă, morăcanós, -oásă (DDRF) adj. – Morocăni + suf. -os.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL