1. [DEX '09] MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊ Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).
2. [MDA2] moravuri snp [At: NEGULICI / E: ctm năravuri + lat mos, moris] 1 Obiceiuri, deprinderi ale unui popor, ale unei clase sociale, ale unui grup de oameni. 2 Purtări, apucături, deprinderi ale unei persoane. 3 (Îs) Bunele ~ Decență în comportare.
3. [DLRLC] MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unei clase, ale unui mediu social etc.; purtări, apucături, deprinderi ale unei persoane. Stăpînă-sa... după cîte înțelegea cățelul Jap, era o femeie cu moravuri culpabile. GALACTION, O. I 304. Dar ginerele e băiat de la țară cu moravuri de la patruzeci și opt. REBREANU, R. I 29. Moravuri ușoare v. ușor.
4. [DN] MORAVURI s.n. pl. Obiceiurile și deprinderile de comportare morală ale unui popor, ale unei comunități umane etc. [Sg. morav. / < lat. mores, după nărav].
5. [MDN '00] MORAVURI s. n. pl. obiceiuri și deprinderi de comportare morală ale unui popor, ale unei comunități umane etc. (după lat. mores)
6. [Șăineanu, ed. VI] morav n. (întrebuințat mai ales la plural). 1. deprinderi naturale sau dobândite, bune sau rele; 2. chip de traiu, obiceiuri particulare: a studia moravurile unui popor. [Compromis literar între lat. MOS și sinonimul popular nărav].
7. [Scriban] *moráv n., pl. urĭ (cuv. ibrid d. lat. mos, moris, obiceĭ, și -av din nărav). Obiceĭ, abitudine naturală saŭ luată pe urmă, bună saŭ rea. Obiceĭ, mod de traĭ.
8. [DOOM 3] moravuri s. n. pl.
9. [DOOM 2] moravuri s. n. pl.
10. [DER] morav (-vuri), s. n. – Obicei, obiceiuri bune, moralitate. Creație artificială, din nărav încrucișat cu lat. mos, fr. moeurs (Philippide, Principii, 107). – Cf. moare.
11. [DE] CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.
12. [DE] O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.
13. [Argou] FEMEIE DE MORAVURI UȘOARE balercă, bambilici, bașoaldă, bașoldină, bucățică bună, ciocănitoare, crăiță, damicelă, femeie slabă la refuz, finfă, jagardea, matracucă, mesalină, metreancă, munfă, paceaură, panaramă, papiță, pațachină, pipiță, pițipoancă, poamă, pocnitoare, podoabă, sugativă, știoaflă, teleică, tipesă, Venus din Milosu.
14. [CECC] Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.
15. [DLR] MORAVURI s. n. pl. Obiceiuri, deprinderi ale unui popor, ale unei clase sociale, ale unu: mediu social; purtări, apucături, deprinderi ah unei persoane. Cf. NEGULICI. Împodobind moravurile oamenilor, au înfățoșat puterea și frumusețea cuvîntului. CALENDAR (1852), XVIII/10. Loviri ascuțite împotriva relelor moravuri ale societății. ROM. LIT. 4292/11, cf. COSTINESCU. Lucruri ș moravuri au fost măturate de suflarea civilizației moderne. CARAGIALE, O. IV, 96, cf. BARCIANU. Opera lui are ca obiect moravurile dintr-o vreme de tranziție. IBRĂILEANU, S. L. 88. Ginerele e băiat de la țară cu moravuri de la patruzeci și opt. REBREANU, R. I, 29. Stăpînă-sa. . . era o femeie cu moravuri culpabile. GALACTION, O. 304 Moravuri barbare sînt acelea din cunoscuta legendă a infanților de Lara. CĂLINESCU, I. 54 Cînd au început în curțile de la Iași moravurile de la Versailles, boierii și-au părăsit moșiile. RALEA, S. T. I, 17. Cunoștea țara, cunoștea oamenii cunoștea moravurile. STANCU, R. A. IV, 418. ◊ Bunele moravuri = decență în comportare; evitare a tot ce poate fi interpretat ca obscen. Infracțiune contra bunelor moravuri. – Din năravuri, refăcut după lat. mos, moris
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL