1. [MDA2] montanism sn [At: DN3 / Pl: (rar) ~e / E: fr montanisme] Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească.
2. [DN] MONTANISM s.n. Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeiței Cibele, convertit la creștinism].
3. [MDN '00] MONTANISM s. n. doctrină religioasă creștină a unei secte din sec. II, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. (< fr. montanisme)
4. [D.Religios] montanism s. n. Sectă creștină apărută în Frigia, organizată în anul 270 î. Hr. de Montanus, care se socotea paracletul (mângâietorul), vorbind în numele și în locul lui Dumnezeu. Secta a tulburat Biserica prin ideile sale apocaliptice, hiliaste și rigoriste și s-a menținut până în sec. 6, fiind condamnată prin legi și canoane. – Din Montanus (n. pr.).
5. [DE] MONTANÍSM (< fr. {i}; {s} n. pr. Montanus) s. n. (REL.) Mișcare apocaliptică fundată în anii 160 sau 170 de către teologul grec Montanus, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. A fost desființată în jurul anului 400.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL