1. [DEX '09] MONOMEMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.
2. [MDA2] monomembră af [At: SCL 1955, 293 / Pl: ~re / E: mono- + membră] (Grm; d. propoziții) Formată dintr-un singur cuvânt.
3. [DN] MONOMEMBRĂ adj.f. (Gram.; despre propoziții) Formată dintr-o singură parte de propoziție principală, fără ca cealaltă să fie presupusă sau subînțeleasă. [Cf. fr. monomembre].
4. [MDN '00] MONOMEMBRU, -Ă adj. cu un singur membru. ◊ (despre propoziții) formată dintr-un singur cuvânt. (< fr. monomembre)
5. [DOOM 2] monomembră adj. f., pl. monomembre
6. [DOOM 3] !monomembru adj. m. (termen ~), pl. monomembri; f. monomembră (propoziție ~), pl. monomembre
7. [DTL] MONOMEMBRU, -Ă adj. (cf. fr. monomembre): în sintagma propoziție monomembră (v.).
8. [DLR] MONOMÉMBRĂ adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvînt. În limbajul copiilor se observă de asemenea prioritatea propozițiilor monomembre. SCL 1955, 293. După 1889-1890 . . . începe să apară din ce în ce mai frecvent frazarea scurtă, în propoziții simple, monomembre sau eliptice. VARLAAM-SADOVEANU, 410. Clasificarea propozițiilor în bimembre și monomembre. L. ROM. 1959, nr. 4, 42. – Pl.: monomembre. – Mono- + membră.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL