1. [MDA2] mociră sf vz moceră
2. [MDA2] moaci i vz moci1
3. [MDA2] moceră sf [At: T. PAPAHAGI, M. 226 / V: mociră sf / Pl: ? / E: mg mocsár] (Trs, Mar) 1 Mocirlă (1). 2 Teren mlăștinos acoperit cu stuf. 3 Loc plat acoperit cu tufișuri.
4. [MDA2] moci1 i [At: ALR II, 5525/235 / V: moaci i / E: fo] (Trs; rep) Strigăt cu care se cheamă calul sau măgarul.
5. [MDA2] moci2 vt [At: COMAN, GL. / Pzi: ~cesc / E: bg моча „a uda, a muia”] (Reg) 1 A spăla superficial. 2 A spăla cu apă murdară.
6. [DLRLC] MOCI, mocesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A schilodi, a zdrobi. De urechi m-au asurzit, De mîni m-au mocit. TEODORESCU, P. P. 381.
7. [DLRM] MOCI, mocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schilodi, a zdrobi. – Comp. bg. măča.
8. [DER] moceră (-re), s. f. – (Maram.) Mlaștină, smîrc. Rut. močar (Candrea), sl. moča, din sl. mokrŭ „udat”. – Der. moceriță (var. mocioriță), s. f. (mlaștină), din bg. močor; mocirlă, s. f. (mlaștină, smîrc; gunoi, mediu corupt), mr. mucirlă, cu suf. expresiv -irlă, cf. ciocîrlă (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 200; Berneker, II, 70; Conev 40), cf. pol. moczyła, mag. mocsolya, bg., sb., cr. mocar; mocirlos (var. Maram. mociros), adj. (mlăștinos); morșilă, s. f. (Banat, mocirlă). Cf. mocrotă.
9. [DGS] moceră s.f. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1.
10. [DRAM 2021] mocíră, mocire, s.f. Loc apătos, mlăștinos, noroios; mocirlă: „Și pe mociră o fugit” (Bârlea, 1924, I: 297). ■ (top.) Mocira, sat (com. Recea). – Var. a lui moceră (MDA); din ucr. močera (Frățilă).
11. [DRAM 2015] mociră, mocire, s.f. – Loc apătos, mlăștinos, noroios; mocirlă: „Și pe mociră o fugit” (Bârlea, 1924, I: 297). ♦ (top.) Mocira, sat aparținător de com. Recea. – Var. a lui moceră (< magh. mocsár) (MDA); din ucr. močera (Frățilă).
12. [DRAM] mociră, -e, s.f. – Loc apătos, mlăștinos, noroios; mocirlă: „Și pe mociră o fugit” (Bârlea 1924 I: 297). Mocira, localitate limitrofă orașului Baia Mare. – Din magh. mocsár (MDA).
13. [DLR] MOCIRĂ s. f. v. moceră.
14. [DLR] MOCERĂ s. f. (Prin Transilv. și Maram.) 1. Mocirlă (1). Acolo uńe e mociră și iasă apă și să fa [=face] iarbă. T. PAPAHAGI, M. 226. Săraca mîndruca mea În 9 marți sara-o-mblat. . . Și boacterii o-ntîlnit Și pe mociră o fugit. BÎRLEA, C. P. 72, cf. CHEST. IV 63/350, ALR II 5 059/346. 2. Teren mlăștinos acoperit cu stuf (ALR II 6 285/346, 353, 362), cu rogoz (ALR I 1 913/361), cu trestie (GLOSAR REG.). ♦ Loc, șes acoperit cu tufișuri. CANDREA, Ț. O. 51. – Pl.: ? – Și: móciră (accentuat și mociră ALR I 1913/361, ALR II 6 285/346, 353, GLOSAR REG.) s. f. – Din magh. mocsár.
15. [DLR] MOCÍ3 vb. IV v. meci4.
16. [DLR] MOCÍ2 vb. IV. T r a n z. (Regional) A spăla de mîntuială; a spăla cu apă murdară (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. – Prez. ind.: mocesc. - Din bg. моча „a uda, a muia”.
17. [DLR] MOCI1 interj. (Prin Transnv. ; de obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă calul sau măgarul. ALR II 5 525/235, A II 12. – Și: moaci interj. ALR II 5 525/235. – Onomatopee.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL