1. [DEX '09] MIȘELEȘTE adv. Ca un mișel (1), nedemn; în chip mârșav; ca un laș, ca un fricos. – Mișel + suf. -ește.
2. [MDA2] mișelește av [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 66v/24 / E: mișel + -ește] 1 (înv) în mod sărăcăcios Cf mișel (1). 2 Ca un mișel (22) Si: netrebnic. 3 Ca un laș.
3. [DLRLC] MIȘELEȘTE adv. Ca un mișel, în chip mișelesc, netrebnic, nedemn. Ca gîndul se repezi, smuci arma din mîna flăcăului și-o rupse la fugă, mișelește. MIRONESCU, S. A. 74. Tăiatu-m-ai tîlhărește, Fugitu-mi-ai mișelește. ALECSANDRI, P. P. 74.
4. [Scriban] mișeléște adv. Ca mișeiĭ.
5. [MDA2] mișela v vz mișeli
6. [MDA2] mișeli [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~eri, (cscj) ~la, ~șula / Pzi: ~lesc / E: mișel] 1 vt (Înv) A sărăci Cf mișel (1). 2 vr (Pop; îcr a se văicări, a se târgui) A se plânge. 3 vr (Rar) A deveni mișel (22) Si: a se ticăloși. 4 vr A deveni laș, fricos. 5 vi A trăi ca un mișel (24).
7. [MDA2] mișeri v vz mișeli
8. [MDA2] mișula v vz mișeli
9. [DLRLC] MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.
10. [DLRM] MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.
11. [Șăineanu, ed. VI] mișelesc a. de mișel: fapte mișelești. ║ mișelește adv. într’un chip mișelesc, prin trădare: fu omorît mișelește.
12. [Scriban] 2) mișelésc v. tr. Rar. Zic cuĭva „mișel”. V. refl. Îmĭ zic „mișel, vaĭ de capu meŭ”, mă vait.
13. [DOOM 3] mișelește adv.
14. [DGS] mișelesc, -ească adj. (despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârșav, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, turpid, <livr.> ignobil, sacrileg, <înv. și pop.> scârnav, <pop. și fam.> parșiv, <reg.> chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemățesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, <fig.> infect, murdar, sordid, <fig.; rar> lamentabil, <fig.; pop. și fam.> spurcat2.
15. [DGS] mișeli vb. IV. 1 refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 2 intr., refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora.
16. [DLR] MIȘELÉȘTE adv. 1. (Învechit) În mod sărăcăcios, ca un om sărac. Cf. m i ș e l (I 1). Îmbrăcîndu-să deasupra mișeleaște, mearse la muntele unde era sv[î]nt[u]l. DOSOFTEI, V. S. februarie 66v/24. 2. Ca un mișel (I 6); în mod netrebnic, in chip mîrșav; ca un laș, ca un fricos. Boierii. . . surprinși mișâlește pe din dos, fără arme, cădeau. NEGRUZZI, S. I, 152, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Va scoate inelul ce mi-a tras din deget, mișelește. ISPIRESCU, L. 107, cf. DDRF. Smunci arma din mîna flăcăului și-o rupse la fugă, mișelește. MIRONESCU, S. A. 74. Tăiatu-m-ai tîlhărește, fugitu-mi-ai mișelește. ALECSANDRI, P. P. 74. De m-ai junghiat hoțește, Mi-ai fugit și mișelește. TEODORESCU, P. P. 583. ◊ (în context figurat) Sufletul. . . se întreba dacă nu cumva vreo durere adîncă plînge în întuneric și-l pîndește, gata să-l doboare mișelește, pe la spate. PETICĂ, O. 431. - Mișel + suf. -ește.
17. [DLR] MIȘELÍ vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit) A aduce In stare de mizerie materială; a sărăci. Cf. mișel (I 1). Un capriciu individual a celor de la cîrmă poate mișeii națiunile cele mai bine înzestrate din punct de vedere al pămîntului. HASDEU, I. C. I, 178. 2. R e f l. (Popular; de obicei în corelație cu verbe ca „a se văicări”, „a se tîngui” etc.) A se plînge, a se văita, a se căina, a se jelui; a se văicări. Și-am prins a mă văieta, Amar a mă mișela. MARIAN, V. 191, id. D. 78, 80, 114. Nu te tîngui, Nu te mișeii. SEVASTOS, N. 13, MAT. FOLK. 1 540, GRAIUL, I, 499. Omule, nu te mai văicăra Și nu te mai mișela. CANDREA, F. 359, cf. 357. Ce te olicăiești? Ce te mai mișelești? I. CR. IV, 152. De ce plîngi, de ce te mișelești? PAMFILE, S. V. 46, cf. FURTUNĂ, C. 44, NOVACOVICIU, C. B. I, 14. Tu, pasere De fer de la stînca de fer, Ce te mișulezi, Ce te văicărezi? ȘEZ. XXIII, 28. Ș-o prins N. a sî văira. Ș-a sî nișăla. ARH. FOLK. IV, 200, cf. 202, 223. ◊ I n t r a n z. S-a întors iar înapoi Văicărind și mișelînd. ap. CADE. 3. R e f l. (Rar) A deveni mișel (I 6); a se ticăloși; a decădea; a deveni laș, fricos. Și așa se mișăli, Că se temea și de mîți. C. STAMATI, ap. CADE. S-a dat la beție și s-a mișelit așa, că a ajuns de rîsul lumei. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nu te mișeii și tu. CAMIL PETRESCU, B. 192 cf. PĂSCULESCU, L. P. 360. ♦ I n t r a n z. A trăi ca un mișel (I 6). Lasă-i să muște țărna, că de-aceea mișălesc de-alde ei sub Sfîntu' Soare. POPA, V. 337. – Prez. ind.: mișelesc. – Și: (regional) mișelá vb. I, mișeri (FURTUNĂ, C. 44) vb. IV, mișulá vb. I. - V. mișel.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL