1. [DEX '09] MITUIALĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.
2. [MDA2] mituială sf [At: POLIZU / Pl: ~ieli / E: mitui + -eală] (Înv) 1-4 Mituire (1-4). 5-6 (Ccr) Mită (1-2).
3. [DLRLC] MITUIALĂ, mituieli, s. f. (Învechit) Mituire. De acum înainte... mituielile și mîncătoriile vor lipsi cu totul. FILIMON, la TDRG.
4. [DOOM 3] mituială (rar) s. f., g.-d. art. mituielii; pl. mituieli
5. [DOOM 2] mituială (rar) s. f., g.-d. art. mituielii; pl. mituieli
6. [IVO-III] mituială, -ieli.
7. [DGS] mituială s.f. 1 mituire, <fam.> sfănțuială, sfănțuire, șperț, șperțuială, <înv.> rușfetărie, <fig.> ungere. 2 (concr.; înv.) v. Mită.
8. [DLR] MITUIALĂ s. f. (Învechit) 1. Mituire. De acum înainte . . . mituielile și mîncătoriile vor lipsi cu totul. FILIMON, O. I, 287. Ei s-apuca de mișelii și de mituială. JIPESCU, O. 99. 2. (Concretizat) Mită (1). Cf. POLIZU, TDRG. Singura mituială care avea trecere la integral procuror Clement era mîncarea. V. ROM. februarie 1 956, 20, cf. ALR I 1 453/530, 986, 1 454/986.5701 – Pl.: mituieli. – Mitui + suf. -eală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL